O companie din Japonia a realizat un robot numit Actroid DER-2 care clipeşte din gene şi imită mimica feţei în momentul vorbirii. Exact de ce e nevoie pentru a "suplini rolul unei prezentatoare TV sau chiar al unei menajere". Ciprian Purice ne prezinta povestea intr-o maniera halucinanta: pentru domnul jurnalist de la Click!, robotul respectiv este "o minunăţie de femeie", "menajera viitorului" etc. Dupa parerea de expert in relatiile de gen a lui Purice Actroid DER-2 este "atât de bine realizat încât ar putea înlocui, în viitor, soţia vreunui bărbat nemulţumit." El stie cel mai bine din ce e alcatuit un astfel de obiect: "Femeia are în dotare camere video montate în globurile oculare şi microfoane în interiorul urechilor."
Aaa, am uitat sa mentionez titlul articolasului: "Adio nevastă! Îmi iau femeie robot!". Pentru ca o femeie nu poate fi decat menajera sotului si sclava fara subiectivitate. Ideile astea nu sunt chiar asa de noi, utopia sexista are o lunga istorie. Bine ca mai sunt jurnalisti ca dl. Purice atenti la ce se intampla in stiinta si demni de pastrarea acestor idealuri inalte. Pentru ca, pana la urma, la ce mai e buna si stiinta daca nu la promovarea inegalitatii dintre barbati si femei in tabloide gen Click!?
Puteti gasi articolul aici, sub sectiunea IT & Gadgets din Click!
Stereotipurile de gen sunt atat de raspandite in orice mediu de informare dar e nevoie de o perpetua reafirmare a lor. De ce oare? Sa fie de vina nesiguranta acestor stereotipuri si senzatia de goliciune prezenta atunci cand sunt mentionate? Daca un jurnalist sau copywriter reintroduce propriile frici referitoare la performarea relatiilor de gen, ar treubi sa vedem nevoia personala de terapie si incertitudine in siguranta propriei feminitati/masculintiati/orientari sexuale. Ce se intampla insa cand un psiholog reafirma cu nonsalanta aceste sterotipuri dintr-o perspectiva "stiintifica"? Informatia devine brusc stire si capata aerul de "fapt", "adevar", "absolut". Asta este situatia si in cazul urmator. Psihologul Alina Iliescu vorbeste despre barbatii narcisisti (din capul locului, nu vreau sa iau apararea narcisistilor, ci doar sa atrag atentia cum se pot folosi fragmente de discurs clinic pentru a sustine status quo-ul si relatiile de gen existente). Din punctul sau de vedere, justificat de... well, justificat de propria heteronormativitate si misoginie, I guess, "barbatii care au mai multa grija de cum arata, in comparatie cu femeile, risca sa fie mult mai infideli decat oricare alt barbat". Pentru ca un barbat are o singura posibilitate de a fi barbat: machism si iar machism, altfel devine femeie si atunci lucrurile o iau razna. Pentru doamna psiholog, toti barbatii sunt condamnati sa fie heterosexuali, altfel de barbati nu pot sa existe. Iar daca acesti barbati isi ignora performarea masculinitatii patriarhale devin narcisisti, adica au "tulburari de personalitate" si sunt patologizati.Cele care sufera de lipsa masculintatii agresive sunt tot femeile pentru ca "cele care se indragostesc de un astfel de barbat trebuie sa fie supuse, extrem de atente si sa ii faca sa se simta centrul universului".
Stereotipurile de gen se intalnesc la un moment dat: "Asa cum noi, femeile, avem nevoie de tandrete si pasiune, asa au si barbatii. De cele mai multe ori, narcisistii au tendinta sa caute tandretea la o femeie, iar pasiunea la alta." Scopul este iar de a reinstaura ierarhiile de gen si masculintatile neaose, lipsite de tandrete si pasiune, dominate de rationalitate si detasare de corp, dar atat de folositoare si sigure pentru femei. Urmatorul argument ar fi fost, pe aceasta logica deficitara: sa ne bucuram de violenta domestica pentru ca asa se exprima adevarata masculinitate si femeile vor sa fie sigure ca au un barbat adevarat langa ele.
Foarte interesant cum aceste pareri bazate pe absolut nimic devin stiri cu o aura de veridicitate stiintifica...bleah
Citim Libertatea. Radem, ne simtim bine, ne distram, si nu stiu cum se face ca e intotdeauna pe seama cuiva. De obicei femei, minoritati etnice sau sexuale, pentru ca, nu-i asa, perspectiva pe care suntem invitati sa ne-o asumam ca cititori ai acestui ziar, e cea a barbatului majoritar cu orientari “corecte”. Cum masculinitatea hegemonica a barbatului roman se manifesta prin pozitia superioara si dominanta asupra femeilor si a altor barbati, barbatii minoritari si gay sunt si ei feminizati, identificati ca posesorii unor masculinitati deficiente, deviante. Ideea e ca punctul de vedere al barbatului alb heterosexual trebuie intotdeauna sa aiba prioritate si castig de cauza. In aceasta lumina, tonul subiectelor abordate de damned if you do, damned if you don’t, devine mult mai clar. Un exemplu clasic e the spectacle of shame la care sunt supuse femeile: sunt ba prea grase, ba prea slabe, ba prea usoare, ba prea cuminti. Important e sa fie intarit faptul ca feminitatea are intotdeauna ceva de corectat, de schimbat, de imbunatatit.
Reprezentarea unor sexualitati sau identitati sexuale care transgreseaza binarul heteronormativ nu scapa de verdicte contradictorii pe aceeasi linie de damned if you do, damned if you don’t. De exemplu, doua articole din libertatea de azi. Primul face parte dintr-o serie de demascari explozive in care un preot gay e outed in presa. Articolul invita la homofobie pe fata, cu manie drept-credincioasa, alimentata fara indoiala si de ambivalenta placere starnita in cuviosii cititori de vizionarea si descrierea detaliata a filmuletului incriminator. Preotul cu pricina e descris in mod foarte feminizat: părinţelul tinerel, cu bărbiţa lui rară, mereu roşu în obrăjori. Canta dumnezeieste, si doar stim toti ce inseamna asta – wink wink…Si sa nu mai spun, minunea minunilor, ca avem tot dreptul sa-l uram: "Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns că orientarea sa sexuală era una greşită, părintele Teoctist Nichitean era şi rasist", pentru ca “nu-i plac tiganii”!Excuse- moi?? Banuiesc ca domnul care a scris articolul si-a construit, viclean, cazul pe analogia: rasism = imoral; homosexualitate=imorala…Deci,voiladovada: preotul gay e stricat pana in maduva oaselor. Si ca sa-l infundam pe el putem sa ne folosim dupa plac de termenul de rasist. Cand ne serveste cauza, deplangem rasismul. Cand vine vorba de discriminare si abuz, il binevenim. Give me a fucking break.
Al doilea exemplu, sincer, m-a lasat cu gura cascata. Iarasi e vorba de o demascare exploziva. De data aceasta nu e vorba de demascarea unei feminitati masculine (+rasism, ca in cazul preotului), ci de demascarea masculinitatii unei femei transsexuale, Naomi. Filmuletul in care Naomi e surprinsa fara machiaj si cu ceva barba e dovada ca e o impostoare de gen, si chiar ne ofera ceva informatie educationala despre ce inseamna sa fii femeie transsexuala: “Femeia transsexuala nu poate fi deosebita de femeia biologica” si, daca nu stiati, “duce o viata decenta si discreta ca orice alta femeie.” No shit. Deci dupa ce preotul gay e admonestat ca e prea feminin, Naomi e aratata cu degetul ca e prea masculina - si chiar daca masculinitatea ei excesiva nu ar fi problema, atunci viata ei "indecenta" si "indiscreta" ar fi, nu? Hai sa fim seriosi, asta e homofobie si heterosexism dus la extrem. Pana la urma, ambele cazuri sunt exemple de discurs care promoveaza ura si rusinea impotriva identitatilor si sexualitatilor care ies din stramtul binar heterosexist. Mesajul e: daca esti barbat, fii masculin (adica, heterosexual, paros, dur, solid etc); daca esti femeie, fii sexi, delicata, machiata, pe tocuri, discreta (wtf?). No moustache allowed.
Dupa ce in fiecare zi presa tabloida ne prezinta avantajele si aprecierea “tunarii” sau a “siliconarii”, Una-Maria Voicu (asa se semneaza persoana in cauza, nu este o greseala) scrie azi un articol in Cancan si despre dezavantejele unui astfel de proces. Dar iata ca vina si excesul dorintei apartin unei singure persoane: femeia care isi pune silicoane. Cu un titlu incendiar („Plateste pentru ca a vrut silicoane prea mari”), Una-Maria Voicu ne prezinta cazul Marinei Dina printr-un exercitiu remarcabil de „slut-shaming”.
Marina Dina este vinovata pentru ca, citez:
·„a refuzat sa asculte sfatul doctorului”
·„a recunoscut ca atunci cand s-a operat a vrut sa scape de complexele de a nu avea sani si de ironiile membrilor familiei” (cu un subtitlu elocvent: „Frustrare”)
·"a fost avertizata ca i s-ar putea intampla acest lucru, atunci cand s-a operat, in urma cu mai bine de trei ani, chiar de catre chirurgul care a facut interventia, insa ea nu a tinut cont de sfaturile medicului pentru ca si-a dorit niste sani foarte mari"
·"pacientele au uneori pretentii care nu au legatura cu realitatea".
Desi e vorba de un esec („s-a trezit cu sani dubli, pentru ca atunci cand s-a operat a cerut niste implanturi foarte mari, desi ea avea initial bustul foarte slab dezvoltat, fapt ce a condus la alunecarea siliconului sub muschi”, „implanturile mamare cu silicon i s-au deformat, stirbindu-i frumusetea”), articolul reuseste sa strecoare doua imagini topless cu Marina Dina. Sansa re-obiectivarii scuza sansa esecului chirurgical.
Ce noroc, in aceasta poveste avem si personaje pozitive:
·fotografii care folosesc photoshopul: „Defectul sanilor blondei este foarte evident, dar a fost retusat de fotografii Playboy”;
·medicii chirurgi care sunt gata sa ii refaca implanturile si dau sfaturi importante: „E neplacut, dar aceste situatii se intampla, mai ales ca pacientele au uneori pretentii care nu au legatura cu realitatea. Nu am operat-o eu, dar stiu ca deformatiile astea se remediaza”.
Si acum, pe bune, ziarul Cancan nu isi da seama ca jigneste si da vina aiurea pe o femeie care sufera din cauza cerintelor de corpuri exagerate din media romaneaca (inclusiv Cancan) pentru a satisface ochiul misogin al barbatului mioritic? Sau asta e strategie de marketing (scuzam barbatii si dam vina pe femei pentru orice li se intampla = vindem mai multe ziare)? Pentru ca targetul ziarului mi se pare destul de clar: barbati heteronormativi sexisti care au nevoie de confirmarea sexismului/heteronormativitatii lor in fiecare editie.
In Observatorul Cultural, o cronica bunicica despre La bourgeoise respectable. Réflexion sur la construction d’une nouvelle identité féminine dans la seconde moitié du XIXe roumain, de Ionela Baluta, si pe care ma gandesc ca am s-o comand cumva. Nu intru in prea multe detalii, dar iata cateva fragmente care mie mi-au trezit clar interesul pentru aceasta carte:
Pentru a evidenţia mizele politice şi ideologice ce stau la baza identităţilor sociale, a construcţiei simbolice şi a elaborărilor normative, a luărilor de poziţie subiective, precum şi a construcţiei diferenţiate a sexelor, volumul trece dincolo de analiza descriptivă care este interesată mai degrabă de diferenţa dintre sexe.
...
A doua parte a lucrării – şi cea mai consistentă, prin interogaţiile la care aduce răspunsuri inedite pentru istoria socială a secolului al XIX-lea românesc – studiază felul în care diferitele clivaje şi principii de diferenţiere feminin/masculin sînt traduse în modele normative: modelul juridic, modelul educaţional, modelul igienist şi modelul medical. Autoarea insistă asupra codificării şi instituţionalizării ştiinţei medicale şi a cîmpului medical, datorită cărora igiena devine o ştiinţă socială şi o ştiinţă a statului, şi este astfel integrată în administraţia publică. Igiena contribuie în egală măsură la construirea ideal-tipului femeii moderne şi a „normalităţii“. Frumuseţea femeii (ce rezultă din armonia dintre corp şi spirit) este intim legată de curăţenie, de sănătate, de respectabilitate şi de maternitate. Discursul igienist ocupă, pe bună dreptate, un loc semnificativ în economia lucrării, întrucît îi permite autoarei să scoată la iveală stereotipurile şi viziunile ideologice drapate în formulări ştiinţifice aparent obiective, prin care este consacrată diferenţa „naturală“ dintre femei şi bărbaţi şi prin care sînt consolidate frontierele sociale.
Pare a fi foarte clar pozitionata politic, scrisa dintr-o perspectiva deschis feminista. Mie imi suna foarte foarte bine! :)
Octavian Cojocaru semneaza un articol despre rasismul lui Gigi Becali in Evenimentul zilei cu titlul: Dragomir: „La Gigi nu e rasism, e doar glumă!”. Un titlu care sintetizeaza reactia personajelor care tot apar in media si a jurnalistilor in ceea ce priveste rasismul (dar si misoginia sau homofobia). Octavian observa cum europarlamentarul foloseste sintagme gen tigani, bronzati etc. pentru a reduce valoarea celor din mediul fotbalistic. Aceasta obisnuinta nu a fost sanctionata sau "observata" de nimeni pana acum.
Lipsa de reacţie a tuturor celor care l-ar putea sancţiona l-a făcut pe Gigi să se simtă intangibil şi să încalce legea fără să-i pese. La începutul lunii octombrie, Gigi i-a numit pe rapidişti „ţigani”, în direct la televizor. Nimeni n-a reacţionat, iar Gigi a continuat spectacolul grotesc.
George Copos, numit de mai multe ori "tigan" de catre Becali, a incercat chiar sa-i justifice discursul:
Gigi e Gigi! N-o să contestăm nicăieri vorbele sale. Eu am încercat să fug de el, dar a fost mai iute de picior şi n-am reuşit. Ce să-i mai reproşez? Toţi oamenii de afaceri au probleme. Abia în 2010 va veni sfârşitul lumii”.
Octavian Cojocaru considera lipsa de reactie a victimelor "ciudata". Tot George Copos declara in urma cu doua saptamani:
Carenţele de comportament ale lui Becali sunt bine-cunoscute, dar de data asta vom aduce la cunoştinţa Parlamentului European modul în care un membru al acestui prestigios organism înţelege să-şi exercite statutul.
Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut aceste zile o reactie demna de un sef de institutie care organizeaza comisiile de sanctionare a rasismului in fotbal:
Nu trebuie sancţionat, tată! Era o glumă a lui Gigi cu Copos! Ce şi-au mai zis şi la pauză... A fost aşa frumos... Am râs de nu mai puteam! Tot glume de-astea cu ţigani! Nu e, tată, rasism! La Gigi Becali nu există rasism, e glumă.
Roxana Truinea, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, declara presei in acest caz:
În cazul precedent am demarat procedura de citare. După ce va fi audiat, vom lua şi o măsură. Amenda maximă pe care putem să o dăm noi este de 8.000 de lei. Orice ONG care apără drepturile romilor îl poate da în judecată şi să-i ceară daune materiale mai mari.
Ieri in Libertatea, un articol nesemnat despre Becali. De data asta sunt redate, complet necritic, cateva pareri misogine dintr-un interviu pentru revista The One:
George Becali nu ar vota niciodată o femeie preşedinte. Acesta consideră că nu este potrivit ca o femeie să fie preşedinte.
Becali nu ar face tandem nici cu o femeie prim-ministru şi declară pentru revista The ONE că poate să accepte orice când vine vorba de o femeie, mai puţin o femeie în funcţia de preşedinte sau premier.
Intrebat cum priveste adulterul, Becali afirma ca acesta nu este atat de grav la barbati, cum este la femei: “In cazul unui barbat (nu este vorba de mine acum) se spune ca, daca are mai multe femei, este smecher. Cand femeia are mai multi barbati, este considerata o femeie usoara."
In acelasi interviu, Becali isi spune parerea si despre operatiile estetice: “Operatiile estetice sunt o contrazicere a lui Dumnezeu. Eu, daca stiu ca o femeie are silicoane sau alte operatii estetice, imi repugna. Numai cand stiu ca are silicoane, ma enervez.”
Si povestind de tineretea sa, cand existau momente in care avea si trei prietene deodata, Becali spune ca sotia sa l-a cucerit cu cumintenia si frumusetea ei.
Si cam asta e tot articolul. Desi putem vedea din aceste citate importanta violentei verbale, ceea ce lipseste este o analiza pertinenta a acestei situatii, Octavian Cojocaru reducand articolul la prezentarea diferitelor pozitii iar Libertatea parafrazeaza admirativ/romantat/nostalgic misoginia directa. Scriu despre acest caz pentru ca il consider simptomatic pentru lipsa de atitudine la declaratiile politicienilor/persoanelor publice din Romania. Am auzit de atatea ori ca nu merita sa te bagi in cocina, ca politicienii sunt toti la fel, ca nu avem ce face, ca ne pierdem timpul daca spunem ceva contra, ca Becali e de o prostie infricosatoare etc. Dar tocmai prostia respectiva, jucata cum trebuie, este cea care ii aduce dominatia discursului si justificarea privilegiilor. Bush este cel mai cunoscut exemplu de politician idiot care, la fel ca si Becali acum, era in functia politica un om obisnuit, la fel ca orice privitor din fata micului ecran, era "unul dintre noi". Contextul din Romania este de asa natura incat misoginia/rasismul/homofobia pe fata mobilizeaza audientele.
Judith Halberstam explica intr-un interviu cum stupiditatea domina discursul politic, cum a juca un politician prost, care "nu intelege", lipsit de educatie, ignorant, poate insemna obtinerea de putere.
Pentru ca toate aceste articole/emisiuni pe care le ignoram in fiecare zi lucreaza foarte bine impotriva "celor care gandesc", impotriva atitudinilor antirasiste, antimisogine, antihomofobe.
Si inca ceva: aceste "glume" par a fi generate de o vasta ignoranta dar produc o anumita forma de cunoastere alternativa, un discurs bun de aplicat in orice situatie cotidiana, o alta epistemologie foarte la indemana. Iar raspunsurile/atitudinile care ar putea sa le contracareze intarzie sa apara sau sunt foarte usor reduse la tacere. Excuse my pessimism.
Adelina Gherman semneaza in Adevarul un articol cu un titlu care mi-a atras atentia:
Fiica scriitorului american Paul Auster, “star multifuncţional”
adica 1) persoana in cauza nu are o identitate proprie, nu are nici macar un nume, singura legatura cu ordinea simbolica a jurnalistului roman este relatia falocentrica/ierarhica cu un barbat important (un scriitor american) care indeplineste functia de proprietar (tata) al obiectului cu pricina;
2) "star multifunctional", o repetare a statutului de obiect al persoanei in cauza. DEXul ne explica ce inseamna multifunctional (autoarea aratandu-si foarte clar intentiile prin utilizarea in mod corect a acestui cuvant): adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcțiuni, cu mai multe întrebuințări.
si subliniez: despre obiecte, referitor la intrebuintarea lor.
Ce este foarte obositor si tras la xerox in aceste articole despre vedete femei este folosirea epitetelor inaintea numelor: Adelina Gherman nu gaseste altceva mai inspirat decat "frumoasa Sophie" (ce altceva poate fi o femeie pentru un jurnalist din Romania in afara de apetisanta, sexoasa, frumoasa etc - toate adjective folosite pentru scopul articolelor: prezentarea femeilor ca obiecte, total lipsite de agentie, puse la dispozitia autoritatii masculine?). Adelina se straduie sa ii mai gaseasca si alte calitati Sophiei Auster, actrita, fotomodel si cantareata: "pare să fie la fel de ambiţioasă ca tatăl său". Multumim, ne-ai lamurit de tot! Mare este frica de falus in redactiile ziarelor din Bucuresti....
Intelectualii si criticii romani s-au grabit sa afirme romanitatea Hertei Muller, doar dupa recunoasterea sa in Occident prin acordarea premiului Nobel:
"Acest premiu ne aparţine şi nouă, pentru că foarte multe dintre cărţile Hertei Muller, ca şi în activitatea ei publicistică şi în prezenţele foarte dese la televiziunile germane ea vorbeşte despre realităţi româneşti" (Mircea Mihăieş)
"Sper ca această victorie să îi facă pe tot mai mulţi români să se apropie de literatură, pentru că pe lumea asta există şi altceva decât fotbalul" (Alex Stefanescu)
"Mă bucură foarte mult orginile ei româneşti şi iată, mai există şi dreptate pe lumea asta. Este, fără doar şi poate, un tilu de mândrie pentru România, nu putem uita că este româncă. Evident că există o legătură cu România în opera ei" (Nicolae Manolescu)
Asta dupa ce Herta Muller a criticat de nenumarate ori situatia culturala din Romania, a fost ignorata cu gratie de elita intelectuala sau chiar a intrat in conflict cu institutii gen ICR. Paul Cernat exprima o pozitie mai moderata si mai de bun simt: "Pentru România e destul de dificil şi delicat. Nu ştiu cât de bine e să ne revendicăm victoria atât timp cât ea a avut o relaţie tensionată cu identitatea ei românească."
Sa nu uitam ce spunea Herta Muller despre apartenenta sa la cultura romana: "Nu pleacă cei mai rai, cei care sunt de vină pentru regimul totalitar rămân. Ceilalţi s-au dus în toate vânturile şi nu se mai întoarce nimeni cum a plecat. Te duci în altă ţară, trebuie să vezi cum trăieşti, să te adaptezi şi când vii înapoi nu mai aparţii de ceea ce ai părăsit. "
sau
"Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei."
Dar aceasta redescoperire a romanitatii scriitoarei are si un revers (cum era de asteptat). Mircea Mihaies ne explica: vestea este proastă pentru alţi candidaţi români (scriitori barbati recunoscuti si apreciati cu adevarat) la Nobelul pentru literatură, cum ar fi Norman Manea sau Mircea Cărtărescu cărora li s-au închis barierele pentru premiu. Iata ca romanii au si de suferit de pe urma acestui premiu, saracii...
Stiam ca Libertatea nu e o sursa de incredere in privinta multor informatii mai mult sau mai putin mondene, dar asta e prea de tot: in editia de azi am gasit un articol furat (pentru ca nu e citata sursa), ciuntit si tradus penibil de prost, sub titlul “cinci mituri false [!!] despre orgasm”. Articolul original in engleza e de pe site-ul askmen.com, care se autodescrie ca un Cosmopolitan pentru barbati, ceea ce pentru mine e egal cu heterosexist si misogin. Faptul ca pe askmen.com sfaturile legate de orgasmul femeilor sunt clar scrise de barbati heterosexuali pentru alti barbati asemenea, e un detaliu care se pierde in mod inexplicabil in traducerea mirosind a google translator din Libertatea, unde informatia e prezentata in stil pseudo-stiintific si “obiectiv”. Ok, ok, nu e groundbreaking news ca in presa romaneasca se traduc jdemii de articolase furate din surse care de care mai indoielnice. Dar din cand in cand mai scapa cate o curiozitate, cum ar fi acest articol. Nu ca n-ar fi sexist, dimpotriva. Din el invatam printre altele ca femeile nu-si doresc cu adevarat un orgasm in timpul sexului; chiar daca-si doresc, in cazul in care nu-l au, e numai vina lor pentru ca probabil sufera de low self esteem (sexul insemnand aici barbat+femeie, PIV style).
De ce mi se pare o curiozitate: pentru ca nevoia de a clarifica aceste “false mituri”despre orgasmul feminin reflecta o tendinta existenta in “vest” de a incorpora fragmente din discursul feminist in discursul mainstream, dar in mod depolicizat. Luptele date la nivel simbolic in al doilea val feminist pentru afirmarea unei sexualitati feminine active, independenta de cea masculina sunt integrate intr-un discurs masculinist al carui scop e in continuare sexist, dar sub masca unei societati postfeministe. Deci, ca sa clarific: articolul original, desi heterosexist si misogin, reflecta impactul pe care feminismul l-a avut asupra contextului social in care a fost scris. Traducerea (proasta) a acestui articol in romana si publicarea lui contine aceste referinte culturale interne la adresa feminismului, fara a rezona in vreun fel cu realitatea sociala romaneasca. Aici e buba. Asa ca chiar daca sexismul general al articolului se pliaza foarte bine pe sexismul de la noi, mie personal mi se pare bizar sa gasesc o asemenea mostra de postfeminist backlash intr-un ziar romanesc.
Ma rog.
Ma gandeam, ce-ar fi totusi, daca tot furam articole de pe net pentru educarea sexuala a barbatilor romani, sa gasim ceva site-uri ceva mai bine informate, si cu o agenda mai putin sexista? Hm?
Dar o adiere calduta tot am simtit citind in Cotidianul un articol in care membrii organizatiei ACCEPT discuta prejudecatile si atitudinile gresite fata de homosexualitate in societatea romaneasca. Cateva din punctele extrem de importante atinse: homosexualitatea nu e o boala, e la fel de "normala"(urasc cuvantul asta!) ca si heterosexualitatea, si nu e "rezultatul" unei alegeri sau al abuzului sexual suferit in copilarie.
La nivel public e foarte important ca acestea sa fie mentionate in mod repetat pentru a de-negativiza imaginea comunitatii LGBT in Romania (o imagine pozitiva e un vis indepartat deocamdata) si a contracara discursul ortodoxist conservator homofob.
Am vazut recent un documentar despre felul in care sunt reprezentate femeile in televiziunea italiana. Desi analiza propusa de realizatoarea* filmului e modesta, riscand chiar sa ajunga pe un teren alunecos - citate biblice, permanta referinta la existenta unei feminitati “autentice” out there – agenda politica a proiectului de a reexamina si ataca modul simptomatic in care femeile sunt reprezentate in mass media in general, merita toata atentia. Mai ales ca problemele ridicate nu se limiteaza numai la televiziunea italiana - ma refer aici in mod special la televiziunea din Romania. Recunosc ca am fost uimita de asemanarea izbitoare dintre imaginile difuzate “la ei”si “la noi.” Ba chiar ma gandeam ca daca as fi inchis sonorul, ar fi putut foarte bine fi vorba despre orice show romanesc de genul Te pui cu blondele, Pariu ca stiu, sau mult-vizionata Cronica a carcotasilor. Lasand la o parte intrebarile despre genealogia acestui gen de programe in Romania si legaturile dintre presa romaneasca si cea italiana, problemele cele mai stringente se refera la modul in care reprezentarea diferentelor (de gen, de etnicitate, sexualitate etc) opereaza in televiziune. Si cand zic reprezentare anulez deja orice prezumtie ca televiziunea reflecta in mod direct realitatea. Mai mult, vreau sa subliniez rolul major pe care media o are in a construi si solidifica stereotipuri al caror scop e in cele din urma de a intari un status quo care privilegiaza si apara valorile intrupate de barbati albi heterosexuali.
Ma limitez deocamdata numai la reprezentarea stereotipica a femeilor, sau mai bine zis a “femeii”, din moment ce pluralul ar putea duce la concluzia gresita ca exista o multitudine de modalitati de reprezentare in aceste programe. Ce e vizibil chiar cu ochiul liber, fara prea multa teorie, e ca femeia, asa cum apare ea in aceste programe de “divertisment”, e intruparea unei fantezii masculine heterosexiste (si rasiste), o imagine aproape grotesca a unei feminitati pornificate, pasive, lipsita de subiectivitate. E omniprezenta in studiourile de filmare, aproape anonima (o blonda, o bruneta etc), un corp generic de femeie care se conformeaza unei estetici porno devenita mainstream: subtire, cu sani cat mai mari, par cat mai lung, machiaj mistifiant, haine si tocuri deasemenea porno chic; e de obicei hostess, dansatoare, mobilier, obiect al placerii vizuale si al dorintei masculine si de multe ori, al ridicolului, relegata in aceasta pozitie instrumentala de ultimate other din care confirma pasiv demersurile de autoglorificare ale barbatilor din aceste emisiuni.
Desi nu cred in existenta spectatorilor pasivi care absorb indiscriminat orice li se serveste la televizor, sunt sigura ca acest gen de reprezentare a femeilor extrem de reductiv si misogin are efecte negative atat pentru femei cat si pentru barbati. Avem nevoie de reprezentari alternative, subversive in care femeile au voce, subiectivitate, sunt mai mult decat fragmente de corpuri pornificate si fetisizate sub omnipotenta privire masculina (male gaze). Intrebarea e cum. Primul pas e interogarea acestui sistem de reprezentare si refuzul de a-l accepta ca dat, "natural". Trebuie subminat in mod constant prin comentarii lasate pe site-uri, bloguri, in discutii si articole. Deci, la munca! :)
*(realizatoarele? nu inteleg italiana, si site-ul nu are versiunea in limba engleza, asa ca detaliile de productie mi-au scapat)
Mircea Geoana a intrat din plin in campania electorala pentru Presedintie. Mai exact, a inceput cu un interviu amplu unde altundeva decat in Playboy. Probabil cititorii Playboy sunt primele persoane la care se gandeste PSDul in campanie. O excelenta ocazie pentru acest candidat sa isi exprime stereotipurile de gen.
Explicand functia de prim ministru, Mircea Geoana se foloseste de femeia ca obiect pentru a arata "seriozitatea" functiei: "Postul de prim-ministru nu este o femeie sau o masina, ca sa il doresti. Implica o mare responsabilitate si presupune anumite conditii politice." Dorinta de a poseda o femeie (pusa pe aceeasi treapta cu o masina) este frivola, lipsita de responsabilitate si de implicatii politice pentru Dl. Geoana. Dar nu este problematica in sine, comparatia functiei cu un obiect neinsemnat (femeia) este cea care il deranjeaza.
Legat de sotia sa, Mircea Geoana isi marturiseste hipermasculinitatea: “Pe Mihaela am cucerit- o la... înălţime. Mai exact, la Predeal, pe pârtia de schi de la Clăbucet. S-a petrecut în anul 1983. De-abia învăţam să schiez. Eram însă foarte hotărât să reuşesc. Am nimerit în acelaşi telescaun cu Mihaela şi... s-a întâmplat!" Ce ar mai fi un candidat la cea mai inalta functie fara reafirmarea cuceririlor macho la inaltime? Dl.Geoana reintareste argumentul: "În perioada petrecută în SUA, am văzut cât de important este rolul soţiilor pentru un diplomat, pentru o persoană publică." Pentru ca o persoana publica trebuie sa aiba o sotie (si aici nu cred ca se refera si la cupluri de lesbiene intrate in politica), heterosexismul repetat ramane in continuare o arma imbatabila in campania electorala. Totul merge mana in mana cu misoginia de familie (vezi aici ultima campanie de la fundatia doamnei Geoana).
Un ultim citat din Playboy, foarte greu de inteles de altfel, mie mi-a luat ceva timp: "Uşor-uşor, deşi suntem o societate încă misogină, vom depăşi spectrul Elenei Ceauşescu şi al altor Elene, a căror influenţă a fost nefastă.” Cred ca totusi exista o greseala in text: in loc de "desi" trebuia pus altceva ("pentru ca", "datorita faptului ca", "Doamne-ajuta!" etc.). Dar lasand la o parte glumele de sintaxa, Mircea Geoana se refera la Elena Udrea si celelate Elene, sau mai simplu, la femeile din politica, ale caror spectru trebuie depasit. Din nou, femeia politician este raul absolut, are o influenta nefasta, trebuie data la o parte, iar ce alt model o poate inlocui efectiv? Numai un politican barbat, macho in declaratii si care isi face campanie in Playboy poate oferi raspunsul.
Un articol foarte bun apare azi in Libertatea. Este vorba de o stire legata de Ana Blandiana, in care autoarea articolului contureaza un profil pozitiv al unei femei puternice din Romania, fara obiectivarea obisnuita sau slut shaming:
Scriitoarea Ana Blandiana a primit miercuri cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa: medalia Legiunii de Onoare. Ceremonia s-a desfăşurat la ora 18.00 la reşedinţa ambasadorului Franţei în România, Henri Paul.
Statul francez o omagiază astfel pe Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman, după numele de naştere), preşedinta Fundaţiei Academia Civică, care stă la originea Centrului Internaţional de studii asupra comunismului şi a Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet, notează Mediafax.
Ana Blandiana a scris de-a lungul vieţii 12 volume de versuri, două volume de nuvele fantastice, un roman şi şapte volume de eseuri, toate publicate în limba română începând cu anul 1964. Operele sale au fost traduse în 23 de limbi.
Scriitoarea este laureata mai multor premii literare, naţionale şi internaţionale. Ea a primit Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania în 1969, Premiul pentru poezie al Academiei Române în anul 1970, Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1982, Premiul Internaţional "Gottfried von Herder", la Viena, 1982, Premiul Naţional de Poezie, 1997, Premiul "Opera Omnia", 2001 şi Premiul Internaţional "Vilenica" în anul 2002.
Legiunea de onoare, conform originalului în franceză, Legion d'Honneur , este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în anul 1802 şi acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent.
Iata ca se poate scrie si altfel despre femei. Bravo, Sandra Sârbu !
Cristina Modreanu scria ieri un articol in Gandul despre Bobby Paunescu si constructia masculinitatii neoliberale in postsocialism (sau cel putin asta am inteles eu din articol). Pentru a-si intari argumentul, Cristina realizeaza un contrast intre masculinitatea lui Bobby si a unui personaj de Arthur Miller dintr-o noua montare bucuresteana. Ceea ce ii diferentiaza pe cei doi ar
fi "că fiii americanilor de ieri aveau ceea ce se cheamă - cu un nume de cod, fiind ceva pe cale de dispariţie la noi - onoare, în timp ce fiii îmbogăţiţilor români postcomunişti sunt copia identică a taţilor lor."
Idealizarea unei masculinitati neoliberale vestice in contrast cu masculinitatea est-europeana "cu pretentii" are doua mari probleme:
1) masculinitatea romaneasca postsocialista este nesanatoasa deoarece este feminizata (are pretentii intelectuale, artistice, este prea legata de modelul patern sub forma de melancolie, tatal ramane obiect al dorintei fiului, fiul nu ajunge tatal simbolic, deci masculinitatea fiului este prejudiciata) si
2) pozitivarea masculinitatii neoliberale americane, mai exact, imaginea barbatiilor cu "onoare" (ceea ce aveam si noi odata, dar iata ca ne-am pierdut-o) produce un mit demn de urmat. De parca nu ar exista nici o legatura simbolica intre acest capitalismul romantat si ceea ce in State se numeste rape culture.
Prezentarea lui Bobby ca feminizat sau prea putin barbat pentru a se rupe de modelul patern are ca scop tocmai sustinerea unei masculinitati neoliberale conservatoare, un model cultural cat se poate de daunator pentru barbatii din Romania. Partea proasta este ca Bobby si cei ca el nu sunt defapt asa de departe de modelul respectiv.
Adica: daca esti femeie, marimea sanilor tai va determina scorul. Daca nu ma credeti pe mine, cititi Libertatea online. Pe site-ul lor, ascunsa intr-o categorie cu un nume aparent inocent, “alte sporturi” (o formulare zemoasa, dar pe care o las pe alta data), se afla o stire incendiara: Simona Halep a castigat turneul de tenis de la Maribor. Felicitari, zicem noi sportivei. Pentru Libertatea in schimb, esenta acestei stiri nu e succesul Simonei, ci – pregatiti-va de un soc – dimensiunea sanilor ei.
Cu sânii micşoraţi, Simona Halep a câştigat turneul de la Maribor (…)
Sânii nu i-au mai dat bătaie de cap româncei, care s-a impus în finală, în faţa tenismenei din Ungaria, Katalin Marosi. Cap de serie numărul unu, unguroaica nu a avut nicio şansă în faţa Simonei care a învins-o cu uşurinţă în două seturi, scor 6-4, 6-2. În luna iulie, Simona a suferit o intervenţie chirurgicală prin care şi-a micşorat bustul în scopul îmbunătăţirii performanţelor sportive. Se pare că tensimena româncă a făcut o alegere bună, de această dată noii sâni purtându-i noroc.
Remarcam cu interes formularea ambigua care sugereaza, ca acolo unde unii sportivi au succese prin multa munca, vointa, inteligenta si talent, Simona a castigat “cu sanii”. Acestia joaca un rol principal, la bine sau la rau, in succesele, atat ca si in esecurile tenismenei, fiind vinovati de a-i “da bataie de cap” in prealabil, si “purtandu-i noroc” de data aceasta. Calitatile de sportiva si de fiinta umana ale Simonei Halep sunt reduse la aceasta buclucasa pereche de sani a caror fluctuatie de volum are un impact decisiv asupra vietii ei.
Desi apare intr-un tabloid, cu asociatiile obisnuite de vulgaritate si superficialitate, acest articol e simptomatic pentru societatea romaneasca in care femeile sunt reprezentate constant in mod dezumanizant, fetisizat (femeia = o pereche de sani) si patologizat (corpul feminin in continua nevoie de modificare, tratamente, ajustari etc).
De fapt acesta e un motiv indragit si omniprezent in media: femeile care fac cariera cu sanii (sau orice alta parte a anatomiei lor delicate). Sa vedem lucrurile asa cum sunt: soiul asta de reprezentari constituie o strategie foarte eficienta de a jusitifca misoginia deja adanc implantata in mintea (prea) multor conationali si de a refuza unor femei recunoasterea profesionala (dar si umana!). Altfel, a le reprezenta ca indivizi capabili si competenti, ar fi o amenintare la adresa binelor stabilite relatii de putere de care constructia masculinitatii dominante in Romania depinde atat de mult.
Acest video a fost realizat din initiativa lor. Majoritatea sunt personaje foarte cunoscute in Ungaria, celebritati care apar la TV on a daily basis. Oare in Romania cand va exista o astfel de initiativa? Prea curand nu cred, avand in vedere ultimele reactii publice impotriva Madonnei din partea artistilor romani. Ca sa nu mai vorbim de homofobia si rasismul complet acceptabile si pe fata din mediul teatral romanesc...Dar iata ca se poate, chiar si intr-un mediul nociv ideologic cum este cel maghiar, foarte similar cu cel romanesc de altfel. Oare cine ar putea sa apara intr-un astfel de clip? Am o lista personala, dar nu pot trece mai mult de 2 persoane...sunt prea pesimist?
Madonna a fost huiduita la concert in Romania pentru ca a indraznit sa faca apel impotriva discriminarii romilor si homosexualilor. Si nu numai ca a fost huiduita de publicul de la concert (Madonna, gay icon, foarte activa politic hello???), dar presa romaneasca s-a dezlantuit impotriva ei in atacuri veninoase si extrem de defensive. Reactia spontana, viscerala a publicului impotriva mesajului transmis de ea anti-discriminare bazata pe etnie si orientare sexuala (si cred ca lista de “diferente” ar putea fi mai lunga) reflecta in mod tulburator o societate aflata intr-o stare profund PRE-corectitudine politica. Nu ca asta ar fi o stare dezirabila in care nu ar mai exista discriminare, ar fi ridicol sa sustin asa ceva. (Nu vreau sa laud political correctness, pentru ca poate fi problematic, mai ales cand e folosit ca unica strategie de combatere a discriminarii, ceea ce adesea rezulta intr-o aplicare rigida si ipocrita, cu iz de limba de lemn). Ma refer la political correctness ca la acea constiinta ca anumite lucruri nu pot fi spuse, pentru ca ele perpetueaza ura, discriminarea, marginalizarea anumitor grupuri bazate pe diferentele fata de un grup dominant; political correctness ca o intelegere comuna a faptului ca exista rasism, sexism, homofobie, si ca acestea opereaza prin o multitudine de canale, inclusiv limbajul.
Reactia publicului si a presei romanesti mie imi spune foarte ca clar ca in Romania aceasta intelegere comuna lipseste cu desavarsire. Nu numai atat, dar, sustinut de vasta majoritate a articolelor pe aceasta tema e dreptul pe care-l avem sa uram pe cine vrem in tara noastra…Simt cumva ca e inutil sa dau exemple din presa, deoarece toate sunt variatii pe aceeasi tema: 1. Madonna nu poate sa ne dea lectii morale deoarece e o “babette” (Cotidianul) din Vest lipsita de voce si talent (dupa cum declara si Luminita Anghel, so it must be true) ; 2. e pura fictiune ca romii sunt discriminati la noi, daca au probleme, e tot vina lor (sunt infractori, violenti, anti-sociali – tot romanul stie asta, duh).
Pai da, singura forma de discriminare recunoscuta ca atare in Romania e lipsirea de privilegii a cuiva care se afla deja intr-o pozitie avantajoasa. Asa poate afirma zambind un anume Sebastian Vladescu , fost ministru de finante, din sanul calduros al multiplelor privilegii de care se bucura dumnealui ca barbat alb, heterosexual, membru al elitei politice romanesti: “Nu cred că în România există un model sistematic de discriminare, cum nu cred că e vorba de o problemă reală la noi. Personal, am crescut în Chitila, la podul Constanţei, şi nici urmă de discriminare, nici la şcoală, şi nici pe stradă între noi, românii şi copiii de ţigani. Poate ei ne discriminau pe noi, că erau mai mulţi şi ne puteau bate mai uşor”.
Reactia publicului e explicata in numeroase feluri, ba ca Madonna nu are voce, ba ca era caldura + praf si berea era scumpa…dar toate aceste explicatii, unele fatis – dar aproape toate in mod implicit – rasiste, nu fac decat sa rationalizeze si, mai mult, sa (auto)felicite ura impotriva romilor (dar nu numai) existenta fara nici un process de constiinta in Romania. Sper totusi ca macar scandalul provocat sa ridice niste semne de intrebare.
P.S. Citesc acum ca in Sofia Madonna nu a repetat mesajul indraznit in Romania. Unii jurnalisti constata cu mare satisfactie ca “Romanii i-au dat o lectie Madonnei”. Bravo baieti, ramaneti cei mai tari.
Desi intr-o tara in care Azis* (artist openly gay de origine roma care canta pop-folk, un soi de manele) e superstar ma indoiesc ca reactiile ar fi la fel de negative.
Alexandra Dulgheru joacă tenis. Foarte bine. Motiv de mândrie naţională pentru jurnaliştii români. Dar uneori şi laudele au o întorsătură ciudată când vine vorba de femei care fac performanţă. Într-un editorial din Prosport, într-un mod atipic, fără a bălăcări şi înjura, Cristian Tudor Popescu vrea să scrie de bine despre Alexandra.
Dar până la urmă aceste laude conturează o imagine puţin onorantă pentru o femeie extraordinară. Chiar din titlul articolului "O frumuseţe!", putem observa legătura performanţă - feminitate devenită obiect de admirat şi posedat. Pentru că Alexandra Dulgheru nu poate avea subiectivitate, este doar o faţă frumoasă, "ceva dincolo de lovituri, de condiţia fizică sau chiar de trăsăturile chipului". CTP continuă exerciţiul de admiraţie: "Alexandra Dulgheru e o fată cu o faţă extraordinară, cum n-am mai văzut de mult."
Insistând pe trăsăturile fizice ale Alexandrei, CTP face o comparaţie cu un mare bărbat de tenis, pentru că numai aşa putem înţelege valoarea masculinizată a unui sportiv: "Faţa Alexandrei Dulgheru mi-a amintit de marele brazilian Gustavo Kuerten în vârful gloriei sale la Roland Garros. O frumuseţe."
Succesul Alexandrei are şi alte explicaţii: "Cu siguranţă, a ajutat-o şi antrenorul ei, Daniel Dobre, fostul meu partener de dublu pe terenurile din Dămăroaia acum mai bine de 20 de ani, astăzi un specialist de marcă şi neobişnuit de serios pentru România.Deci, tenisul feminin românesc merge." Noroc de bărbaţi serioşi care se ocupă de aceste tinere frumoase.
CTP se foloseşte de acest caz pentru a analiza diferenţele de gen din tenis şi pentru a explica de ce băieţii nu sunt la acelaşi nivel cu fetele. Pentru jurnalist lucrurile sunt clare: "băieţii care vin la tenis în ziua de azi au în primul rând în cap să aibă bani, să se distreze, să umble prin cluburi, să facă sex cu pisi transportate cu maşini de fiţe. Nu ţin nicidecum să taie capetele monstrului, pentru că tenisul e un monstru cu multe capete, pe care trebuie să i le tai unul câte unul, muncind din greu. Fetele, în schimb, sunt mai disciplinate, mai conştiincioase, pot fi ţinute mai uşor în frâu de părinţi şi de antrenori." Cu alte cuvinte, fetele fac ce le spun parinţii sau antrenorii bărbaţi, sunt fete cuminţi şi aşa au rezultate strălucite. Pentru că, nu-i aşa, antrenorul le ţine mai uşor în frâu.
Suprapunerea de frumuseţe feminină şi ascultarea falusului: reţeta către succes în interpetarea masculinistă a lui Cristian Tudor Popescu. Totul într-un context civilizator, pentru că pe lângă toate aceste calităţi, "Alexandra vorbeşte o engleză cât se poate de civilizată, o puteţi asculta pe net".
In calea atacului misogin din partea tuturor persoanelor publice din Romania, poate cu exceptia presedintelui, Elena Basescu isi gaseste un sustinator surpriza. Nimeni altul decat campionul misoginismului romanesc, Gigi Becali, sare in sustinerea contracandidatei sale la alegerile europarlamentare. Bine-inteles, aceasta sustinere nu este una banala, ci da dovada de o intorsatura interesanta. Stirea Mediafax este redata in Libertatea fara nici un fel de comentariu. Asta inseamna ca jurnalistii subscriu la analiza de gen a latifundiarului? Pentru ca in primul rand avem parte de o analiza a politicilor de gen europene, acum, in prag de alegeri pentru PE.
Becali isi explica sustinerea: "Eu, spre deosebire de alţii, am o părere bună despre Elena Băsescu. Ştiţi de ce? E o fată drăguţă, o fată frumoasă, care am înţeles că a făcut studiile prin America, o fată care ar apărea frumos în Parlamentul European".
Aprecierea Elenei Basescu merge mai departe: "Mai bine decât alţii să fie ea. Ce credeţi, că alţii sunt mai deştepţi decât Elena Băsescu? Până la urmă nu e puştoaică. Decât să nu facă nimic în Parlamentul European, mai bine să ajungă acolo o fată frumoasă. Oricum nu fac nimic acolo. Nici nu fac nimic, nici frumoşi nu sunt. Măcar să vină Elena Băsescu, care e frumoasă, care mai vrăjeşte pe acolo, mai face ceva pentru România". Destul de ambigua diferenta frumusete/inteligenta dar lucrurile nu raman chiar asa simple pentru ca reporterii pun intrebarea cheie: daca Becali si-ar lasa fiicele sa activeze in politica. De parca Elena Basescu este in politica doar pentru ca a lasat-o tatal. Acum Becali isi exprima adevarata pozitie fata de prezenta femeilor in politica. Sa nu uitam faptul ca aceasta este pozitia publica a unui posibil viitor parlamentar european: "Pe fetele mele nu am să le las niciodată în politică. Părerea mea este că politica este pentru bărbaţi. Nu spun asta din misoginism." Daca asta nu e misoginism, atunci ce poate fi? O parere misogina? O remarca sexista? Un comentariu in afara politicii? Referitor la gender mainstreaming si politicile de gen, Becali vorbeste de ce il doare cel mai mult, adica despre fotbal, pentru ca, nu-i asa, totul se rezuma la football politics: "Până la urmă o să ne oblige să jucăm şi cu trei femei într-o echipă de bărbaţi. Sunt adeptul a ceea ce a lăsat Dumnezeu pe pământ. Adică bărbaţii să se ocupe de treburile bărbăteşti, iar femeile de treburile femeieşti". Destul de clar. Si eu care credeam ca e o greseala in acest articol, cum de a ajuns Becali sa sustina o femeie politician? Atata timp cat limitele sunt specificate, feminitatea poate fi sustinuta si validata de cei mai conservatori politicieni. Feminitatea este folosita pentru a sustine aceeasi logica misogina care exclude femeile. Putem avea femei in politica la nivel european deoarece Parlamentul European nu e o institutie serioasa, importanta si suficient de masculina pentru a-i apara statutul conservator. In timp ce institutia fotbalului este. Acum nu mai imi este foarte clar de ce Becali candideaza pentru europarlamentare.
Dar intrebarile reporterilor ne ajuta si in acest demers. Intrebat care va fi primul lucru pe care-l va face dacă va obţine mandatul de eurodeputat, Becali raspunde: "Primul lucru pe care-l voi face în Parlamentul European este să-mi fac crucea şi să spun Tatăl Nostru. Voi face rugăciunea pentru români, nu pentru mine. Mie mi-a dat destul Dumnezeu". Adica putin discurs ortodoxist, e clar ca asta lipseste la Bruxelles. Si dupa ce Parlamentul European devine o insitutie serioasa cu frica de Dumnezeu putem elimina si femeile.
Incep sa fac o pasiune pentru pagina de stiinta si tehnica a Cotidianului. Astazi, un articol preluat din New YorkTimes despre cea mai veche statueta nud din lume. Adaptata probabil pentru gusturile cititorilor romani (sau a celor doi autori, nu zic nu) in procesul de traducere, ‘stirea’ devine foarte, foarte sexi/sta...Ca dovada ca orice corp feminin sau orice reprezentare a lui poate fi obiectificat, fragmentat si masurat dupa niste inalte si misogine standarde de frumusete bazate pe greutate, pe marimea sanilor si a feselor.
Introducerea pune deja cartile pe fata: Pe lângă mamuţi, cai şi alte animale, oamenii din paleolitic au reprezentat artistic şi corpuri de femei (…) Din care logica ne forteaza sa deducem ca 1. oamenii din paleolitic erau barbati; si 2. corpurile de femei fac parte din aceeasi categorie ca si mamuti, cai si alte animale. Si ca sa fim siguri ca nu e vorba de o greseala, restul articolului e consecvent si ego-sintonic. Ni se atrage atentia ca statueta înfăţişează o femeie nu tocmai atrăgătoare după standardele moderne, de ca si cum aceste aparent universale standarde de frumusete feminina ar avea vreo relevanta in prezenta descoperire arheologica. Pentru ca nu au.
Intr-un stil nu diferit de o barfa tabloida mustind de ceva venin sexist aflam apoi ca Trunchiul îndesat găzduieşte o pereche de sâni supradimensionaţi, iar în partea posterioară a corpului se remarcă fesele extrem de late. Indemnul de a pofti la slabit parca pluteste in aer…
Click! publica azi un articol scris de Dana Enache despre Oana Zăvoranu. Tema este hartuirea sexuala in televiziune si acceptarea ei. Un caz foarte problematic, o persoana care lucreaza in televiziune de peste zece ani vorbeste despre hartuire la locul de munca. Pe parcurs, aflam cum vina hartuirii ii apartine Oanei si „formelor voluptoase”, seful care o hartuieste nefiind niciodata blamat in articol. Primul paragraf spune asa: ,„Formele voluptuoase ale Oanei Zăvoranu i-au ispitit pe mulţi dintre şefii vedetei, care au încercat să o oblige să facă sex cu ei.” Singurul statut care pare sa justifice rezistenta Oanei la hartuire este „statutul de femeie măritată” care ar fi trebuit sa opreasca automat orice atac din partea unui sef. Si daca Oana nu ar fi fost maritata era OK? Tot acest articol este generat de un caz iesit in presa tabloida, in care seful i-a smuls tricoul in biroul lui. Oana le-a declarat ziaristilor de la Click!: „Am ieşit în sânii goi, ce era să fac? Omul avea familie acasă, nu vreau să-i dezvălui identitatea şi să-i fac probleme. Nu m-a bătut şi, oricum, datoria unui bărbat este să încerce. Depinde doar de femeie dacă acceptă sau nu”. Pentru ca nu a batut-o si mai are si familie, i s-a iertat atacul violent asupra unei angajate. Cata generozitate! Mai mult decat atat, barbatii au obligatia sa hartuiasca, scapand de orice responsabilitate, in timp ce femeile pot doar sa refuze galant si in nici un caz sa depuna plangeri. Sa nu uitam, este vorba de o televiziune importanta din Romania si de o angajata vedeta. Daca si in acest caz, despre o persoana arhicunoscuta si demonizata constant de media, atacul sexual este ignorat si chiar justificat in articol, ce sa mai vorbim de persoanele care trec prin aceasta situatie in conditii mult mai dificile, riscand sa isi piarda locul de munca si sa fie ele insele acuzate in final? Faptul ca o vedeta de televiziune vorbeste despre un caz personal o face pe jurnalista de la Click! sa incurajeze atitudinea de blazaj in fata unor astfel de situatii. Si pana la urma, Oana accepta hartuirea cu bratele deschise, in concluzie, dragi citititoare, faceti la fel ca ea: „Oana nu s-a gândit să depună plângere la Poliţie, ba chiar ne-a mărturisit că s-a obişnuit cu astfel de situaţii jenante: „Am trecut prin atâtea întâmplări în cei 10 ani de televiziune, încât, dacă ar fi fost să-i dau în judecată pe cei care m-au hărţuit, aş fi avut acum 60 de procese”.
Sper ca asta nu e o noua campanie de presa pe o tema incitanta gen „promvarea hartuirii sexuale la locul de munca”.
Citesc in Cotidianul un interviu cu Simona Maierean, prima femeie din armata romana care zboara cu un avion supersonic. La prima vedere, articolul promite sa fie o gura de aer proaspat in peisajul sufocant al mediei romanesti in care domina imaginile stereotipice ale unei feminitati pornificate si patologizate. In sfarsit, o reprezentare pozitiva a unei femei ce iese din obositele tipare heteronormative, la nivel profesional cel putin, imi zic eu in sinea mea. Insa nici nu mi-am frecat mainile bine de bucurie, ca elanul mi-a si fost retezat: de la inceputul interviului e clar ca reporterul nu poate trece peste faptul ca Simona Maierean e intr-adevar capabila de a-si depasi conditia de femeie, dupa cum se exprima dansul galant la un moment dat, si ca isi poate indeplini indatoririle de pilot in aviatia militara romana. Aceasta mirare se amplifica gradat pe masura ce interviul inainteaza, Ilisoi luptandu-se cu probleme mari in a intelege ca o femeie mai poate face si altceva decat a da viata sau a se ruja. Desi inteleg ca scopul articolului e sa scoata in evidenta faptul ca o femeie kicks ass in armata romana, reporterul nu reuseste decat sa o jigneasca in mod repetat pe Simona Maierean, avand grija sa-si exprime dubiile legate de aptitudinile ei in aproape fiecare intrebare. Dar ca sa n-o mai lungesc, iata cateva fragmente din acest penibil interviu:
Nu e uşor să fii pilot de vânătoare. Mai ales pentru o femeie - şi cred că vi s-a spus mereu asta.
Da, mereu a fost remarcat faptul că sunt femeie. Eu sunt cea care s-a gândit cel mai puţin la lucrul acesta.
Da, i s-a mai spus lucrul asta – probabil de catre alti misogini ca domnul Ilisoi...
Pentru că vorbeaţi mai înainte de viaţa cazonă, cum e pentru o domnişoară în această lume dură?
Mai greu mi-a fost în anul întâi, am resimţit puternic trecerea la viaţa cazonă, dar m-am obişnuit. Eram două fete, eu şi Lavinia Guită. Şi mai erau două fete în anul doi. Eram o minoritate. M-am adaptat repede. Stau în aceeaşi sală cu colegii mei, mănânc la fel, mă îmbrac la fel, sunt cazată ca ei. Şi în Academie făceam sectoare, aveam de întreţinut o alee. Când merg într-un marş, îmi car singură raniţa şi puşca, la fel de grele ca ale colegilor mei bărbaţi. Sunt militar ca toţi militarii.
Ca orice sexist deghizat in gentleman, Ilisoi refuza sa-i acorde Simonei Maierean respectul pe care fara indoiala i l-ar fi aratat unui barbat in aceeasi pozitie. Ea ramane pentru el o domnisoara, o faptura diafana si fragila care are nevoie de protectia unui barbat (poate chiar a lui? hehe)… Desi nu ma indoiesc ca ea e in conditie fizica mult mai buna decat el si in stare sa-l doboare…dar wait a sec, Ilisoi nu se lasa asa usor, si persista:
Dar vă rujaţi.
Da, mă rujez. Viaţa cazonă nu mă face să îmi pierd feminitatea. Aici e cazarmă, nu e loc de cochetărie. Dar după program sunt o femeie ca toate femeile, mă pensez, mă rujez, mă îngrijesc. Locuiesc la căminul de garnizoană. Ies în oraş cu colegii, mergem la film, la masă. Pregătirea îmi ocupă cea mai mare parte a timpului. Dacă prind şi un zbor, nu-mi mai rămâne timp de multe alte lucruri.
Si pentru ca o femeie nu inseamna nimic fara un barbat, urmeaza intrebarea mult-asteptata:
Sunteţi căsătorită?
Cat de previzibil.
Iar chiar cand credeam ca reporterul nu o poate da in bara mai mult de-atat, ce-mi vad ochii.
V-am întrebat toate lucrurile astea ce ţin de viaţa personală pentru a vă ruga acum să îmi spuneţi cum împăcaţi condiţia de femeie, viitoare mamă, cea care daţi viaţă, cu scopul pregătirii dumneavoastră, adică să luaţi viaţa cuiva.
Wha?? Nu inteleg intrebarea. In primul rand, domnule Ilisoi, nu toate femeile sunt viitoare mame, si – oroare! - unele chiar din propria vointa. Reducerea unei persoane la o functie biologica e jignitoare si dezumanizanta. In al doilea rand, din cate stiu eu, si barbatii participa la conceptia unei noi vieti, ceea ce ii face si pe ei datatori de viata intr-o anumita masura. Pariez ca nimanui nu i-ar trece prin cap vreodata sa puna o asemenea intrebare unui barbat, cu atat mai putin unui soldat. Si cum ideea ca femeile sunt prin natura lor blande, pasive si ascultatoare e adanc inradacinata, nu numai in mintea acestui reporter, cele ce nu se potrivesc stereotipului trebuie demonizate si aratate cu un deget moralizator autosatisfacut:
Dar aviaţia militară nu erbicidează, ci bombardează. Să nu ne ascundem după cuvinte.
Aşa e, dar nici nu mă pregătesc ca să ucid. Mă pregătesc pentru un eventual conflict, pentru momentul când ca ţară şi ca naţiune, fiind în pericol, trebuie să poţi să te aperi. Bombele se lansează asupra punctelor strategice, pe o cale ferată, pe un pod…
Şi sub acel pod e un pescar. În vreme de război, oamenii mor. Şi războiul îl fac militarii.
Da… în fine… Eu nu îi văd pe militari ca pe nişte ucigaşi, ca să zic aşa.
Nu ucigaşi. Vă apăraţi ţara, găsiţi dumneavoastră o scuză pentru conştiinţă, se găseşte un argument înalt pentru fiecare apăsare pe tragaci, dar faptul rămâne.
Fara cuvinte.
Articolul se termina pe aceasta nota vag acuzatoare careia Simona Maiereanu ii face fata in mod admirabil (tare tipa!). Intr-un stil nesimtit, ofensiv si, din pacate, larg raspandit, Ilisoiu reuseste sa reproduca si sa promoveze un intreg discurs misogin.
...iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie. Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte
