Femei tari si reporteri misogini

Citesc in Cotidianul un interviu cu Simona Maierean, prima femeie din armata romana care zboara cu un avion supersonic. La prima vedere, articolul promite sa fie o gura de aer proaspat in peisajul sufocant al mediei romanesti in care domina imaginile stereotipice ale unei feminitati pornificate si patologizate. In sfarsit, o reprezentare pozitiva a unei femei ce iese din obositele tipare heteronormative, la nivel profesional cel putin, imi zic eu in sinea mea. Insa nici nu mi-am frecat mainile bine de bucurie, ca elanul mi-a si fost retezat: de la inceputul interviului e clar ca reporterul nu poate trece peste faptul ca Simona Maierean e intr-adevar capabila de a-si depasi conditia de femeie, dupa cum se exprima dansul galant la un moment dat, si ca isi poate indeplini indatoririle de pilot in aviatia militara romana. Aceasta mirare se amplifica gradat pe masura ce interviul inainteaza, Ilisoi luptandu-se cu probleme mari in a intelege ca o femeie mai poate face si altceva decat a da viata sau a se ruja. Desi inteleg ca scopul articolului e sa scoata in evidenta faptul ca o femeie kicks ass in armata romana, reporterul nu reuseste decat sa o jigneasca in mod repetat pe Simona Maierean, avand grija sa-si exprime dubiile legate de aptitudinile ei in aproape fiecare intrebare. Dar ca sa n-o mai lungesc, iata cateva fragmente din acest penibil interviu:

Nu e uşor să fii pilot de vânătoare. Mai ales pentru o femeie - şi cred că vi s-a spus mereu asta.

Da, mereu a fost remarcat faptul că sunt femeie. Eu sunt cea care s-a gândit cel mai puţin la lucrul acesta.

Da, i s-a mai spus lucrul asta – probabil de catre alti misogini ca domnul Ilisoi...

Pentru că vorbeaţi mai înainte de viaţa cazonă, cum e pentru o domnişoară în această lume dură?

Mai greu mi-a fost în anul întâi, am resimţit puternic trecerea la viaţa cazonă, dar m-am obişnuit. Eram două fete, eu şi Lavinia Guită. Şi mai erau două fete în anul doi. Eram o minoritate. M-am adaptat repede. Stau în aceeaşi sală cu colegii mei, mănânc la fel, mă îmbrac la fel, sunt cazată ca ei. Şi în Academie făceam sectoare, aveam de întreţinut o alee. Când merg într-un marş, îmi car singură raniţa şi puşca, la fel de grele ca ale colegilor mei bărbaţi. Sunt militar ca toţi militarii.

Ca orice sexist deghizat in gentleman, Ilisoi refuza sa-i acorde Simonei Maierean respectul pe care fara indoiala i l-ar fi aratat unui barbat in aceeasi pozitie. Ea ramane pentru el o domnisoara, o faptura diafana si fragila care are nevoie de protectia unui barbat (poate chiar a lui? hehe)… Desi nu ma indoiesc ca ea e in conditie fizica mult mai buna decat el si in stare sa-l doboare…dar wait a sec, Ilisoi nu se lasa asa usor, si persista:

Dar vă rujaţi.

Da, mă rujez. Viaţa cazonă nu mă face să îmi pierd feminitatea. Aici e cazarmă, nu e loc de cochetărie. Dar după program sunt o femeie ca toate femeile, mă pensez, mă rujez, mă îngrijesc. Locuiesc la căminul de garnizoană. Ies în oraş cu colegii, mergem la film, la masă. Pregătirea îmi ocupă cea mai mare parte a timpului. Dacă prind şi un zbor, nu-mi mai rămâne timp de multe alte lucruri.

Si pentru ca o femeie nu inseamna nimic fara un barbat, urmeaza intrebarea mult-asteptata:

Sunteţi căsătorită?

Cat de previzibil.

Iar chiar cand credeam ca reporterul nu o poate da in bara mai mult de-atat, ce-mi vad ochii.

V-am întrebat toate lucrurile astea ce ţin de viaţa personală pentru a vă ruga acum să îmi spuneţi cum împăcaţi condiţia de femeie, viitoare mamă, cea care daţi viaţă, cu scopul pregătirii dumneavoastră, adică să luaţi viaţa cuiva.

Wha?? Nu inteleg intrebarea. In primul rand, domnule Ilisoi, nu toate femeile sunt viitoare mame, si – oroare! - unele chiar din propria vointa. Reducerea unei persoane la o functie biologica e jignitoare si dezumanizanta. In al doilea rand, din cate stiu eu, si barbatii participa la conceptia unei noi vieti, ceea ce ii face si pe ei datatori de viata intr-o anumita masura. Pariez ca nimanui nu i-ar trece prin cap vreodata sa puna o asemenea intrebare unui barbat, cu atat mai putin unui soldat. Si cum ideea ca femeile sunt prin natura lor blande, pasive si ascultatoare e adanc inradacinata, nu numai in mintea acestui reporter, cele ce nu se potrivesc stereotipului trebuie demonizate si aratate cu un deget moralizator autosatisfacut:

Dar aviaţia militară nu erbicidează, ci bombardează. Să nu ne ascundem după cuvinte.

Aşa e, dar nici nu mă pregătesc ca să ucid. Mă pregătesc pentru un eventual conflict, pentru momentul când ca ţară şi ca naţiune, fiind în pericol, trebuie să poţi să te aperi. Bombele se lansează asupra punctelor strategice, pe o cale ferată, pe un pod…

Şi sub acel pod e un pescar. În vreme de război, oamenii mor. Şi războiul îl fac militarii.

Da… în fine… Eu nu îi văd pe militari ca pe nişte ucigaşi, ca să zic aşa.

Nu ucigaşi. Vă apăraţi ţara, găsiţi dumneavoastră o scuză pentru conştiinţă, se găseşte un argument înalt pentru fiecare apăsare pe tragaci, dar faptul rămâne.

Fara cuvinte.

Articolul se termina pe aceasta nota vag acuzatoare careia Simona Maiereanu ii face fata in mod admirabil (tare tipa!). Intr-un stil nesimtit, ofensiv si, din pacate, larg raspandit, Ilisoiu reuseste sa reproduca si sa promoveze un intreg discurs misogin.

Keep it classy, Ilisoiu!

Femei tari si reporteri misogini