Showing posts with label Traian Băsescu. Show all posts
Showing posts with label Traian Băsescu. Show all posts

21.8.10

Moneda antisemită revine


Revin la moneda antisemita, dupa ce am mai scris aici. BNR a găsit oportun să îşi justifice decizia de a continua promovarea imaginii unui patriarh antisemit joi cu un comunicat de presă care spune:
"Dacă este să ne referim numai la patriarhii României, este un fapt îndeobşte cunoscut şi recunoscut că aceştia au avut un rol crucial în dezvoltarea Bisericii Ortodoxe Române, fiind personalităţi marcante care au ilustrat istoria Bisericii şi istoria României"
"emisiunile numismatice ale BNR nu doresc să rănească sentimentele niciunei comunităţi" sau "să transmită mesaje antisemite".

Ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein a reacţionat astfel:
"Sunt foarte dezamăgit de decizia BNR de a emite o monedă comemorativă pentru patriarhul Miron Cristea. Actiunile sale ca prim-ministru nu pot fi ignorate. Ele contrazic devotamentul său religios si trebuie evaluate împreună cu moștenirea sa pozitivă în istoria României. Multe organizații din România și SUA și-au exprimat deja dezacordul cu privire la monedă. Faptul ca unii români sunt surprinși de aceste critici indică ignoranța sau indiferența lor în fața unor evenimente istorice documentate petrecute în România."

Directorul Muzeului Holocaustului, Sara Bloomfield, cere în continuare retragerea monedei:
"Decizia BNR de a-l onora pe Miron Cristea este indiferentă faţă de memoria victimelor şi în contrast cu marele progres pe care România l-a făcut în ceea ce priveşte recunoaşterea trecutului... Mandatul de premier al lui Cristea (1938-1939) a marcat începutul unei campanii sistematice de persecuţie antisemită [...] care a provocat devastarea comunităţii evreieşti din România în timpul Holocaustului".

Anti-Defamation League îi cere lui Băsescu să intervină:
“Suntem dezamăgiţi de faptul că Banca Naţională a României a decis să-l onoreze pe Miron Cristea, chiar şi după mediatizarea declaraţiilor şi acţiunilor sale antisemite. Astăzi, domnule Băsescu, puteţi să oferiţi un exemplu în lupta antisemită, folosind toate mijloacele instituţionale aflate la dispoziţia dumneavoastră pentru a vă asigura că BNR va oferi o broşură informativă lângă fiecare monedă înfăţişându-l pe Cristea, astfel încât nimeni să nu poată nega crimele sale”

Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a declarat de asemenea:
"Sunt dezamăgit pentru că, spre deosebire de preşedinţie şi guvern, BNR, cea mai importantă instituţie nepolitică a statului din România, nu a reuşit să îşi asume până la capăt concluziile Comisiei Wiesel. Astăzi, standardele democraţiei presupun ca instituţiile statului să se abţină de la orice fel de manifestare care ar putea aduce atingere demnităţii umane, memoriei unor victime nevinovate. Prin acţiunea sa, BNR întreţine cultul unei personalităţi totalitare".

Mai mulţi prieteni m-au întrebat îngrijoraţi de acest caz şi într-adevăr este un scandal de proporţii pe plan internaţional. Aşa cum observă şi Petre M. Iancu de la Deutsche Welle:

"Neinspirata idee a BNR de a scoate o monedă cu efigia lui Miron Cristea n-a rămas neobservată în Occident. Cotidianul berlinz taz a publicat miercuri, 18 august, un amplu articol pe tema instigărilor antisemite pe care le-a prilejuit iniţiativa BNR şi fireştile critici la adresa ei, datorate istoricului Radu Ioanid.
Plasarea profilului fostului premier şi patriarh Miron Cristea pe o monedă de argint a adus grave şi evidente prejudicii imaginii externe a României contemporane. De vină pentru această şifonare a imaginii ţării nu e defel istoricul româno-american Radu Ioanid, cercetător la muzeul Holocaustului din Washington. Ioanid e doar mesagerul unei realităţi, pianistul în care n-ar trebui să se tragă. De vină sunt, în schimb, pe de o parte, responsabilii BNR, iar pe de alta, instigatorii antisemiţi de la fiţuici extremiste precum Tricolorul.

Mai grav e că diverşii lor partizani, care s-au năpustit în Internet asupra lui Radu Ioanid, l-au insultat şi l-au ameninţat cu „arderea în cuptoare", nu prea au a se teme de consecinţe neplăcute, de vreme ce autorităţile par să închidă ochii la asemenea deraieri şi excese. Ceea ce, după cum pe bună dreptate constata ziarul german taz, nu face decât să încurajeze campaniile antisemite.

Notabile, în context, sunt două lucruri. Mai întâi, că în România se ştie în continuare prea puţin despre rolul jucat de Biserica Ortodoxă, în general, şi Miron Cristea, în special, în timpul celui de-al doilea război mondial, în politica deportărilor şi exterminărilor de evrei din Bucovina, Basarabia şi Transnistria. Prea puţini realizează că, departe de a fi o personalitate benefică, Miron Cristea a devenit co-responsabil, ca premier, la finele anilor 30, pentru legislaţia antisemită introdusă în România. Nu trebuie uitat că, sub guvernul precedent, Goga-Cuza, România a devenit cea de-a doua ţară europeană, după Germania, care şi-a oferit o imundă şi jenantă legislaţie discriminându-i pe evrei. Ca premier, Cristea a frânat oarecum violenţa antisemită declanşată de Goga şi Cuza, dar a păstrat intactă legsilaţia antievreiască introdusă de aceştia.

De numele lui Cristea şi al altor politicieni din România interbelică se leagă şi infamanta invalidare a cetăţeniei române deţinute de un sfert de milion de evrei români. În fine, Miron Cristea a făcut prea puţin pentru salvarea a sute de mii de evrei moldoveni, basarabeni şi bucovineni sortiţi exterminării în Transnistria de către autorităţile dictatorului fascist Ion Antonescu.

Că s-ar fi putut şi altfel reiese din cazul evreilor bulgari, salvaţi în mod exemplar de primejdia deportării în lagărele de exterminare graţie intervenţiei curajoase şi protestelor masive ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Notabilă este, în al doilea rând, tocmai tentativa extremiştilor antisemiţi din România, de a provoca ceaţă şi confuzie, prin echivalarea abuzivă a justificatelor critici la adresa lui Miron Cristea şi a BNR cu un imaginar „atac" evreiesc asupra României şi a Bisericii Ortodoxe. Această încercare ţine de o mitologie antisemită extrem de tenace, potrivit căreia evreii ar fi, între altele, vinovaţi şi pentru comunismul românesc.

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Israelului, mai multe asociaţii româneşti de dreapta le-au cerut recent evreilor să-şi asume „Holocaustul comunist". Drept justificare, autorii indică faptul că o mare parte din membrii fondatori ai PCR au fost evrei. Printre elementele esenţiale - de felul antisemitismului multora dintre aceşti evrei comunişti - pe care le omit ideologii neofascişti se înscrie şi un calcul cu grijă trecut sub tăcere.

În fine, e util de remarcat că nicăieri în lume autorităţile nu-şi fac un bine renunţând la pedepsirea propagandei antisemite dezlănţuite în presă ori în Internet. Discursul urii care ţinteşte spre evrei va sfârşi fatal prin a lua proporţii, prin a se transforma şi a otrăvi viaţa oricărei societăţi care nu-i condamnă eficient promotorii."

Este absolut grotesc ce gen de comentarii acceptă presa centrală din România din partea cititorilor lor la articolele care descriu (critic şi responsabil, de altfel) acest scandal. Peste 90% din aceste comentarii dau dovadă de un antisemitism sinistru şi de un naţionalism foarte bine împământenit care asociază BOR cu românismul şi îi justifică şi chiar aplaudă toate greşelile din trecut. Acest caz extrem arată foarte clar necesitatea acceptării critică a unei istorii ruşinoase şi pericolul repetării acestei istorii (fie că este vorba de blamarea conspiraţiei evreieşti internaţionale, a comunismului evreiesc, a romilor ne-europeni sau a femeilor în politică pentru condiţiile vitrege din România). Crimele româneşti din Transnistria stau dovadă a căii pe care aceşti indivizi o urmează. Eu unul mă opun acestei direcţii foarte periculoase.


foto via evz

Share/Save/Bookmark

15.8.10

Ziua Marinei la Constanţa


Traian Băsescu a sărbătorit Ziua Marinei la Constanţa. O bună ocazie pentru a transmite un mesaj pozitiv, pentru o mai bună imagine a preşedintelui într-un moment critic. Singura formă posibilă de solidaritate pentru cea mai înaltă instituţie din România este masculinitatea:

"Ziua Marinei este ziua bărbatului. Este ziua acelor oameni care la bordul navelor lor ştiu să fie solidari, să preţuiască valoarea prieteniei, valorile naţionale, ale simbolului pe care îl poartă la catarg, drapelul României."

Discursul masculinist merge mână în mână cu discursul naţionalist (valori naţionale, drapel, independenţă, suveranitate etc.) pentru un efect popular maxim. Preşedintele este disperat: deciziile şi declaraţiile împotriva categoriilor sociale defavorizate şi pentru sprijin necondiţionat al capitalismului rapace i-au ştirbit serios popularitatea. Singurele refugii au rămas cuvintele care merg la sigur în România: naţiune şi bărbăţie. În continuare...

"Ştiu că vremurile de astăzi nu sunt uşoare, sunt vremuri generate de criză economică, dar care nu ne vor supune, le vom supune noi... Vom trece acest moment şi mi-aş dori mult ca dificultăţile să fie trecute în solidaritate şi în decentă. Aş încheia spunând că în aceste momente de dificultăţi economice România trebuie să fie solidară în primul rând cu ea însăşi."

România este feminizată într-o frumoasă contradicţie cu bărbaţii solidari şi decenţi, care pot supune vremurile şi care trebuie să salveze femeia neajutorată, România. Tot ce a lipsit din acest discurs au fost romii, ţapii ispăşitori prin excelenţă pentru răul naţiunii. Sigur vor fi folosiţi ideologic într-un discurs viitor.

 Partea pozitivă la toată această poveste este lipsa de solidaritate a publicului cu preşedintele, chiar în cazul unui mesaj mieros şi flatant. A fost huiduit copios de constănţeni, semn că naţionalismul şi sexismul nu mai funcţionează aşa uşor în controlarea mulţimilor. 

foto via

Share/Save/Bookmark

22.2.10

Traian Băsescu si imbunatatirea situatiei romilor

Traian Băsescu a avut un discurs incendiar la Palatul Parlamentului, cu ocazia prezentarii “Raportul asupra Strategiei de îmbunătăţire a situaţiei romilor”. Cu aceasta ocazie festiva, cinci membri ai Alianţei Civice a Romilor au protestat virulent vis-à-vis de lipsa de implicare a autoritatilor in problemele romilor. Cu mesaje foarte sugestive ("10 ani de strategii, canci rezultate"), cei cinci nu au uitat de celebra sintagma "ţigancă împutiţă" a presedintelui sau de recenta declaratie a lui Teodor Baconschi (ministrul de externe), care a mentionat într-o întâlnire cu un oficial francez că există

"nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunitãţile româneşti, în special în rândul comunitãţilor cetăţenilor români de etnie romă".

Cei cinci activisti romi au fost evacuati din sala de catre ofiterii SPP, fara drept de apel.

Dar inainte de a trece la cele spuse de presedinte, sa reflectam putin asupra declaratiei ministrului de externe. Diplomatia romaneasca transmite un mesaj foarte clar: problemele nu sunt institutionale, nu exista rasism si discriminare, toate actiunile infractionale sunt generate de fiziologic, de natura, de esenta unor anumite grupuri sociale. Adica, excludere publica pe motive de natura umana, de constitutie aistorica/atemporala. Adica rasism pe fata, la cel mai inalt nivel. Este importanta aceasta perspeciva deoarece se leaga foarte bine de ce spunea Basescu la Palatul Parlamentului.

Basescu a spus urmatoarele:

"Nu putem ascunde la nesfârşit imaginea minorităţii în străinătate. Da, sunt români, dar ce fac la fiecare colţ de stradă în marile capitale europene. Dacă nu vom discuta cinstit aceste lucruri şi ne ascundem de teama acuzaţiilor de discriminare, nu cred că vom găsi instrumentele sã rezolvăm problema".

Romii din strainatate strica imaginea Romaniei iar problema principala in calea actiunii statului roman este teama acuzatiilor de discriminare? Dar, mai exact, la ce fel de rezolvare se gandeste seful statului? O mai buna institutionalizare a rasismului, o mai buna excludere, o mai buna discriminare, o mai buna segregare?

Dar, pe de alta parte, nu putem sustine in fata Europei ca exista vreo forma de excludere din partea romanilor non-roma. Basescu aduce argumentul suprem:

"Cred că la 99% dintre românii care nu aparţin unei etnii, le plac cântecele romilor, le plac nunţile făcute de romi, le place să audă, poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă mă gândesc de la Adi Minune până la oricine, le plac manelele... Deci nu este o respingere în societate a ceea ce provine de la romi."

Cine il poate contrazice atunci cand aduce un argument beton gen la 99% dintre non-roma le plac manelele? Iata raspunsul: romanii nu au cum sa discrimineze romii. Pe langa reducerea nesimtita a etniei rome la o singur cliseu, producatoare de manele, Basescu transmite foarte clar un mesaj de sustinere a rasismului sistematic la nivel de decizie politica, la nivel discursiv si la nivel de politici publice. Atata timp cat discriminarea romilor nu este recunoscuta la toate nivele si amendata, nu ne putem astepta decat la o accentuare a discriminarii structurale, mai ales cand se ofera argumente penibile in favoarea "mulitculturalismul romanesc" (inca odata, la 99% dintre romani le plac manelele).

O tema obsedanta revine in declaratie. Totul se poate reduce la problema de imagine a Romaniei care este asociata, impotriva vointei sincere a demnitarilor, cu “majoritatea roma” (ca si cum situatia dramatica in care se afla romii respectivi nu are nici o legatura cu segregarea sociala pe criterii rasiste si discriminarea structurala din Romania):

"În zona externă, unde toţi, de la mine până la orice alt demnitar, atunci când primim semnale de insatisfacţie a omologilor noştri din UE, spunem da, sunt cetăţeni români şi ferească Dumnezeu ca un demnitar să nu spună că e cetăţean român. Hai să fim cinstiţi, avem o mare problemă de imagine. Mergeţi la Paris, mergeţi la Oslo, mergeţi la Roma, mergeţi la Milano, minoritatea romă este prezentă în orice colţ, în faţa oricărui muzeu şi nu ca să intre în muzeu".

Inainte sa citesc aceste declaratii, tocmai ma uitasem peste cei 6 pasi de aici (Continuum on becoming an anti-racist multicultural institution) si ma gandeam unde as pozitiona diversele institutii romanesti de la nivel inalt. Daca inainte as fi mers pentru 2 (Passive), dupa aceste declaratii importante pentru tara, zic sigur 1 (Exclusive).


Share/Save/Bookmark
Related Posts with Thumbnails