Dar o adiere calduta tot am simtit citind in Cotidianul un articol in care membrii organizatiei ACCEPT discuta prejudecatile si atitudinile gresite fata de homosexualitate in societatea romaneasca. Cateva din punctele extrem de importante atinse: homosexualitatea nu e o boala, e la fel de "normala"(urasc cuvantul asta!) ca si heterosexualitatea, si nu e "rezultatul" unei alegeri sau al abuzului sexual suferit in copilarie.
La nivel public e foarte important ca acestea sa fie mentionate in mod repetat pentru a de-negativiza imaginea comunitatii LGBT in Romania (o imagine pozitiva e un vis indepartat deocamdata) si a contracara discursul ortodoxist conservator homofob.
Madonna a fost huiduita la concert in Romania pentru ca a indraznit sa faca apel impotriva discriminarii romilor si homosexualilor. Si nu numai ca a fost huiduita de publicul de la concert (Madonna, gay icon, foarte activa politic hello???), dar presa romaneasca s-a dezlantuit impotriva ei in atacuri veninoase si extrem de defensive. Reactia spontana, viscerala a publicului impotriva mesajului transmis de ea anti-discriminare bazata pe etnie si orientare sexuala (si cred ca lista de “diferente” ar putea fi mai lunga) reflecta in mod tulburator o societate aflata intr-o stare profund PRE-corectitudine politica. Nu ca asta ar fi o stare dezirabila in care nu ar mai exista discriminare, ar fi ridicol sa sustin asa ceva. (Nu vreau sa laud political correctness, pentru ca poate fi problematic, mai ales cand e folosit ca unica strategie de combatere a discriminarii, ceea ce adesea rezulta intr-o aplicare rigida si ipocrita, cu iz de limba de lemn). Ma refer la political correctness ca la acea constiinta ca anumite lucruri nu pot fi spuse, pentru ca ele perpetueaza ura, discriminarea, marginalizarea anumitor grupuri bazate pe diferentele fata de un grup dominant; political correctness ca o intelegere comuna a faptului ca exista rasism, sexism, homofobie, si ca acestea opereaza prin o multitudine de canale, inclusiv limbajul.
Reactia publicului si a presei romanesti mie imi spune foarte ca clar ca in Romania aceasta intelegere comuna lipseste cu desavarsire. Nu numai atat, dar, sustinut de vasta majoritate a articolelor pe aceasta tema e dreptul pe care-l avem sa uram pe cine vrem in tara noastra…Simt cumva ca e inutil sa dau exemple din presa, deoarece toate sunt variatii pe aceeasi tema: 1. Madonna nu poate sa ne dea lectii morale deoarece e o “babette” (Cotidianul) din Vest lipsita de voce si talent (dupa cum declara si Luminita Anghel, so it must be true) ; 2. e pura fictiune ca romii sunt discriminati la noi, daca au probleme, e tot vina lor (sunt infractori, violenti, anti-sociali – tot romanul stie asta, duh).
Pai da, singura forma de discriminare recunoscuta ca atare in Romania e lipsirea de privilegii a cuiva care se afla deja intr-o pozitie avantajoasa. Asa poate afirma zambind un anume Sebastian Vladescu , fost ministru de finante, din sanul calduros al multiplelor privilegii de care se bucura dumnealui ca barbat alb, heterosexual, membru al elitei politice romanesti: “Nu cred că în România există un model sistematic de discriminare, cum nu cred că e vorba de o problemă reală la noi. Personal, am crescut în Chitila, la podul Constanţei, şi nici urmă de discriminare, nici la şcoală, şi nici pe stradă între noi, românii şi copiii de ţigani. Poate ei ne discriminau pe noi, că erau mai mulţi şi ne puteau bate mai uşor”.
Reactia publicului e explicata in numeroase feluri, ba ca Madonna nu are voce, ba ca era caldura + praf si berea era scumpa…dar toate aceste explicatii, unele fatis – dar aproape toate in mod implicit – rasiste, nu fac decat sa rationalizeze si, mai mult, sa (auto)felicite ura impotriva romilor (dar nu numai) existenta fara nici un process de constiinta in Romania. Sper totusi ca macar scandalul provocat sa ridice niste semne de intrebare.
P.S. Citesc acum ca in Sofia Madonna nu a repetat mesajul indraznit in Romania. Unii jurnalisti constata cu mare satisfactie ca “Romanii i-au dat o lectie Madonnei”. Bravo baieti, ramaneti cei mai tari.
Desi intr-o tara in care Azis* (artist openly gay de origine roma care canta pop-folk, un soi de manele) e superstar ma indoiesc ca reactiile ar fi la fel de negative.
Incep sa fac o pasiune pentru pagina de stiinta si tehnica a Cotidianului. Astazi, un articol preluat din New YorkTimes despre cea mai veche statueta nud din lume. Adaptata probabil pentru gusturile cititorilor romani (sau a celor doi autori, nu zic nu) in procesul de traducere, ‘stirea’ devine foarte, foarte sexi/sta...Ca dovada ca orice corp feminin sau orice reprezentare a lui poate fi obiectificat, fragmentat si masurat dupa niste inalte si misogine standarde de frumusete bazate pe greutate, pe marimea sanilor si a feselor.
Introducerea pune deja cartile pe fata: Pe lângă mamuţi, cai şi alte animale, oamenii din paleolitic au reprezentat artistic şi corpuri de femei (…) Din care logica ne forteaza sa deducem ca 1. oamenii din paleolitic erau barbati; si 2. corpurile de femei fac parte din aceeasi categorie ca si mamuti, cai si alte animale. Si ca sa fim siguri ca nu e vorba de o greseala, restul articolului e consecvent si ego-sintonic. Ni se atrage atentia ca statueta înfăţişează o femeie nu tocmai atrăgătoare după standardele moderne, de ca si cum aceste aparent universale standarde de frumusete feminina ar avea vreo relevanta in prezenta descoperire arheologica. Pentru ca nu au.
Intr-un stil nu diferit de o barfa tabloida mustind de ceva venin sexist aflam apoi ca Trunchiul îndesat găzduieşte o pereche de sâni supradimensionaţi, iar în partea posterioară a corpului se remarcă fesele extrem de late. Indemnul de a pofti la slabit parca pluteste in aer…
Citesc in Cotidianul un interviu cu Simona Maierean, prima femeie din armata romana care zboara cu un avion supersonic. La prima vedere, articolul promite sa fie o gura de aer proaspat in peisajul sufocant al mediei romanesti in care domina imaginile stereotipice ale unei feminitati pornificate si patologizate. In sfarsit, o reprezentare pozitiva a unei femei ce iese din obositele tipare heteronormative, la nivel profesional cel putin, imi zic eu in sinea mea. Insa nici nu mi-am frecat mainile bine de bucurie, ca elanul mi-a si fost retezat: de la inceputul interviului e clar ca reporterul nu poate trece peste faptul ca Simona Maierean e intr-adevar capabila de a-si depasi conditia de femeie, dupa cum se exprima dansul galant la un moment dat, si ca isi poate indeplini indatoririle de pilot in aviatia militara romana. Aceasta mirare se amplifica gradat pe masura ce interviul inainteaza, Ilisoi luptandu-se cu probleme mari in a intelege ca o femeie mai poate face si altceva decat a da viata sau a se ruja. Desi inteleg ca scopul articolului e sa scoata in evidenta faptul ca o femeie kicks ass in armata romana, reporterul nu reuseste decat sa o jigneasca in mod repetat pe Simona Maierean, avand grija sa-si exprime dubiile legate de aptitudinile ei in aproape fiecare intrebare. Dar ca sa n-o mai lungesc, iata cateva fragmente din acest penibil interviu:
Nu e uşor să fii pilot de vânătoare. Mai ales pentru o femeie - şi cred că vi s-a spus mereu asta.
Da, mereu a fost remarcat faptul că sunt femeie. Eu sunt cea care s-a gândit cel mai puţin la lucrul acesta.
Da, i s-a mai spus lucrul asta – probabil de catre alti misogini ca domnul Ilisoi...
Pentru că vorbeaţi mai înainte de viaţa cazonă, cum e pentru o domnişoară în această lume dură?
Mai greu mi-a fost în anul întâi, am resimţit puternic trecerea la viaţa cazonă, dar m-am obişnuit. Eram două fete, eu şi Lavinia Guită. Şi mai erau două fete în anul doi. Eram o minoritate. M-am adaptat repede. Stau în aceeaşi sală cu colegii mei, mănânc la fel, mă îmbrac la fel, sunt cazată ca ei. Şi în Academie făceam sectoare, aveam de întreţinut o alee. Când merg într-un marş, îmi car singură raniţa şi puşca, la fel de grele ca ale colegilor mei bărbaţi. Sunt militar ca toţi militarii.
Ca orice sexist deghizat in gentleman, Ilisoi refuza sa-i acorde Simonei Maierean respectul pe care fara indoiala i l-ar fi aratat unui barbat in aceeasi pozitie. Ea ramane pentru el o domnisoara, o faptura diafana si fragila care are nevoie de protectia unui barbat (poate chiar a lui? hehe)… Desi nu ma indoiesc ca ea e in conditie fizica mult mai buna decat el si in stare sa-l doboare…dar wait a sec, Ilisoi nu se lasa asa usor, si persista:
Dar vă rujaţi.
Da, mă rujez. Viaţa cazonă nu mă face să îmi pierd feminitatea. Aici e cazarmă, nu e loc de cochetărie. Dar după program sunt o femeie ca toate femeile, mă pensez, mă rujez, mă îngrijesc. Locuiesc la căminul de garnizoană. Ies în oraş cu colegii, mergem la film, la masă. Pregătirea îmi ocupă cea mai mare parte a timpului. Dacă prind şi un zbor, nu-mi mai rămâne timp de multe alte lucruri.
Si pentru ca o femeie nu inseamna nimic fara un barbat, urmeaza intrebarea mult-asteptata:
Sunteţi căsătorită?
Cat de previzibil.
Iar chiar cand credeam ca reporterul nu o poate da in bara mai mult de-atat, ce-mi vad ochii.
V-am întrebat toate lucrurile astea ce ţin de viaţa personală pentru a vă ruga acum să îmi spuneţi cum împăcaţi condiţia de femeie, viitoare mamă, cea care daţi viaţă, cu scopul pregătirii dumneavoastră, adică să luaţi viaţa cuiva.
Wha?? Nu inteleg intrebarea. In primul rand, domnule Ilisoi, nu toate femeile sunt viitoare mame, si – oroare! - unele chiar din propria vointa. Reducerea unei persoane la o functie biologica e jignitoare si dezumanizanta. In al doilea rand, din cate stiu eu, si barbatii participa la conceptia unei noi vieti, ceea ce ii face si pe ei datatori de viata intr-o anumita masura. Pariez ca nimanui nu i-ar trece prin cap vreodata sa puna o asemenea intrebare unui barbat, cu atat mai putin unui soldat. Si cum ideea ca femeile sunt prin natura lor blande, pasive si ascultatoare e adanc inradacinata, nu numai in mintea acestui reporter, cele ce nu se potrivesc stereotipului trebuie demonizate si aratate cu un deget moralizator autosatisfacut:
Dar aviaţia militară nu erbicidează, ci bombardează. Să nu ne ascundem după cuvinte.
Aşa e, dar nici nu mă pregătesc ca să ucid. Mă pregătesc pentru un eventual conflict, pentru momentul când ca ţară şi ca naţiune, fiind în pericol, trebuie să poţi să te aperi. Bombele se lansează asupra punctelor strategice, pe o cale ferată, pe un pod…
Şi sub acel pod e un pescar. În vreme de război, oamenii mor. Şi războiul îl fac militarii.
Da… în fine… Eu nu îi văd pe militari ca pe nişte ucigaşi, ca să zic aşa.
Nu ucigaşi. Vă apăraţi ţara, găsiţi dumneavoastră o scuză pentru conştiinţă, se găseşte un argument înalt pentru fiecare apăsare pe tragaci, dar faptul rămâne.
Fara cuvinte.
Articolul se termina pe aceasta nota vag acuzatoare careia Simona Maiereanu ii face fata in mod admirabil (tare tipa!). Intr-un stil nesimtit, ofensiv si, din pacate, larg raspandit, Ilisoiu reuseste sa reproduca si sa promoveze un intreg discurs misogin.
...iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie. Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte
