O idee nu chiar asa de futurista

O companie din Japonia a realizat un robot numit Actroid DER-2 care clipeşte din gene şi imită mimica feţei în momentul vorbirii. Exact de ce e nevoie pentru a "suplini rolul unei prezentatoare TV sau chiar al unei menajere".  Ciprian Purice ne prezinta povestea intr-o maniera halucinanta: pentru domnul jurnalist de la Click!, robotul respectiv este "o minunăţie de femeie", "menajera viitorului" etc. Dupa parerea de expert in relatiile de gen a lui Purice Actroid DER-2 este "atât de bine realizat încât ar putea înlocui, în viitor, soţia vreunui bărbat nemulţumit." El stie cel mai bine din ce e alcatuit un astfel de obiect:  "Femeia are în dotare camere video montate în globurile oculare şi microfoane în interiorul urechilor."

Aaa, am uitat sa mentionez titlul articolasului: "Adio nevastă! Îmi iau femeie robot!". Pentru ca o femeie nu poate fi decat menajera sotului si sclava fara subiectivitate. Ideile astea nu sunt chiar asa de noi, utopia sexista are o lunga istorie. Bine ca mai sunt jurnalisti ca dl. Purice atenti la ce se intampla in stiinta si demni de pastrarea acestor idealuri inalte. Pentru ca, pana la urma, la ce mai e buna si stiinta  daca nu la promovarea inegalitatii dintre barbati si femei in tabloide gen Click!?

Puteti gasi articolul aici,  sub sectiunea IT & Gadgets din Click!

O idee nu chiar asa de futurista

Despre barbatii narcisisti

Stereotipurile de gen sunt atat de raspandite in orice mediu de informare dar e nevoie de o perpetua reafirmare a lor. De ce oare? Sa fie de vina nesiguranta acestor stereotipuri si senzatia de goliciune prezenta atunci cand sunt mentionate? Daca un jurnalist sau copywriter reintroduce propriile frici referitoare la performarea relatiilor de gen, ar treubi sa vedem nevoia personala de terapie si incertitudine in siguranta propriei feminitati/masculintiati/orientari sexuale. Ce se intampla insa cand un psiholog reafirma cu nonsalanta aceste sterotipuri dintr-o perspectiva "stiintifica"? Informatia devine brusc stire si capata aerul de "fapt", "adevar", "absolut". Asta este situatia si in cazul urmator. Psihologul Alina Iliescu vorbeste despre barbatii narcisisti (din capul locului, nu vreau sa iau apararea narcisistilor, ci doar sa atrag atentia cum se pot folosi fragmente de discurs clinic pentru a sustine status quo-ul si relatiile de gen existente). Din punctul sau de vedere, justificat de... well, justificat de propria heteronormativitate si misoginie, I guess, "barbatii care au mai multa grija de cum arata, in comparatie cu femeile, risca sa fie mult mai infideli decat oricare alt barbat". Pentru ca un barbat are o singura posibilitate de a fi barbat: machism si iar machism, altfel devine femeie si atunci lucrurile o iau razna. Pentru doamna psiholog, toti barbatii sunt condamnati sa fie heterosexuali, altfel de barbati nu pot sa existe. Iar daca acesti barbati isi ignora performarea masculinitatii patriarhale devin narcisisti, adica au "tulburari de personalitate" si sunt patologizati.Cele care sufera de lipsa masculintatii agresive sunt tot femeile pentru ca "cele care se indragostesc de un astfel de barbat trebuie sa fie supuse, extrem de atente si sa ii faca sa se simta centrul universului". 

Stereotipurile de gen se intalnesc la un moment dat: "Asa cum noi, femeile, avem nevoie de tandrete si pasiune, asa au si barbatii. De cele mai multe ori, narcisistii au tendinta sa caute tandretea la o femeie, iar pasiunea la alta." Scopul este iar de a reinstaura ierarhiile de gen si masculintatile neaose, lipsite de tandrete si pasiune, dominate de rationalitate si detasare de corp, dar atat de folositoare si sigure pentru femei. Urmatorul argument ar fi fost, pe aceasta logica deficitara: sa ne bucuram de violenta domestica pentru ca asa se exprima adevarata masculinitate si femeile vor sa fie sigure ca au un barbat adevarat langa ele. 

Foarte interesant cum aceste pareri bazate pe absolut nimic devin stiri cu o aura de veridicitate stiintifica...bleah 

Despre barbatii narcisisti

Damned if you do, damned if you don't

Citim Libertatea. Radem, ne simtim bine, ne distram, si nu stiu cum se face ca e intotdeauna pe seama cuiva. De obicei femei, minoritati etnice sau sexuale, pentru ca, nu-i asa, perspectiva pe care suntem invitati sa ne-o asumam ca cititori ai acestui ziar, e cea a barbatului majoritar cu orientari “corecte”. Cum masculinitatea hegemonica a barbatului roman se manifesta prin pozitia superioara si dominanta asupra femeilor si a altor barbati, barbatii minoritari si gay sunt si ei feminizati, identificati ca posesorii unor masculinitati deficiente, deviante. Ideea e ca punctul de vedere al barbatului alb heterosexual trebuie intotdeauna sa aiba prioritate si castig de cauza. In aceasta lumina, tonul subiectelor abordate de damned if you do, damned if you don’t, devine mult mai clar. Un exemplu clasic e the spectacle of shame la care sunt supuse femeile: sunt ba prea grase, ba prea slabe, ba prea usoare, ba prea cuminti. Important e sa fie intarit faptul ca feminitatea are intotdeauna ceva de corectat, de schimbat, de imbunatatit.

Reprezentarea unor sexualitati sau identitati sexuale care transgreseaza binarul heteronormativ nu scapa de verdicte contradictorii pe aceeasi linie de damned if you do, damned if you don’t. De exemplu, doua articole din libertatea de azi. Primul face parte dintr-o serie de demascari explozive in care un preot gay e outed in presa. Articolul invita la homofobie pe fata, cu manie drept-credincioasa, alimentata fara indoiala si de ambivalenta placere starnita in cuviosii cititori de vizionarea si descrierea detaliata a filmuletului incriminator. Preotul cu pricina e descris in mod foarte feminizat: părinţelul tinerel, cu bărbiţa lui rară, mereu roşu în obrăjori. Canta dumnezeieste, si doar stim toti ce inseamna asta – wink wink…Si sa nu mai spun, minunea minunilor, ca avem tot dreptul sa-l uram: "Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns că orientarea sa sexuală era una greşită, părintele Teoctist Nichitean era şi rasist", pentru ca “nu-i plac tiganii”! Excuse- moi?? Banuiesc ca domnul care a scris articolul si-a construit, viclean, cazul pe analogia: rasism = imoral; homosexualitate=imorala…Deci, voila dovada: preotul gay e stricat pana in maduva oaselor. Si ca sa-l infundam pe el putem sa ne folosim dupa plac de termenul de rasist. Cand ne serveste cauza, deplangem rasismul. Cand vine vorba de discriminare si abuz, il binevenim. Give me a fucking break.

Al doilea exemplu, sincer, m-a lasat cu gura cascata. Iarasi e vorba de o demascare exploziva. De data aceasta nu e vorba de demascarea unei feminitati masculine (+rasism, ca in cazul preotului), ci de demascarea masculinitatii unei femei transsexuale, Naomi. Filmuletul in care Naomi e surprinsa fara machiaj si cu ceva barba e dovada ca e o impostoare de gen, si chiar ne ofera ceva informatie educationala despre ce inseamna sa fii femeie transsexuala: “Femeia transsexuala nu poate fi deosebita de femeia biologica” si, daca nu stiati, “duce o viata decenta si discreta ca orice alta femeie.” No shit. Deci dupa ce preotul gay e admonestat ca e prea feminin, Naomi e aratata cu degetul ca e prea masculina - si chiar daca masculinitatea ei excesiva nu ar fi problema, atunci viata ei "indecenta" si "indiscreta" ar fi, nu? Hai sa fim seriosi, asta e homofobie si heterosexism dus la extrem. Pana la urma, ambele cazuri sunt exemple de discurs care promoveaza ura si rusinea impotriva identitatilor si sexualitatilor care ies din stramtul binar heterosexist. Mesajul e: daca esti barbat, fii masculin (adica, heterosexual, paros, dur, solid etc); daca esti femeie, fii sexi, delicata, machiata, pe tocuri, discreta (wtf?). No moustache allowed.

Damned if you do, damned if you don't

Pe cine da vina Cancan?

Dupa ce in fiecare zi presa tabloida ne prezinta avantajele si aprecierea “tunarii” sau a “siliconarii”, Una-Maria Voicu (asa se semneaza persoana in cauza, nu este o greseala) scrie azi un articol in Cancan si despre dezavantejele unui astfel de proces. Dar iata ca vina si excesul dorintei apartin unei singure persoane: femeia care isi pune silicoane.  Cu un titlu incendiar („Plateste pentru ca a vrut silicoane prea mari”), Una-Maria Voicu ne prezinta cazul Marinei Dina printr-un exercitiu remarcabil de „slut-shaming”.

Marina Dina este vinovata pentru ca, citez:

· „a refuzat sa asculte sfatul doctorului”

· „a recunoscut ca atunci cand s-a operat a vrut sa scape de complexele de a nu avea sani si de ironiile membrilor familiei” (cu un subtitlu elocvent: „Frustrare”)

· "a fost avertizata ca i s-ar putea intampla acest lucru, atunci cand s-a operat, in urma cu mai bine de trei ani, chiar de catre chirurgul care a facut interventia, insa ea nu a tinut cont de sfaturile medicului pentru ca si-a dorit niste sani foarte mari"

· "pacientele au uneori pretentii care nu au legatura cu realitatea".

Desi e vorba de un esec („s-a trezit cu sani dubli, pentru ca atunci cand s-a operat a cerut niste implanturi foarte mari, desi ea avea initial bustul foarte slab dezvoltat, fapt ce a condus la alunecarea siliconului sub muschi”, „implanturile mamare cu silicon i s-au deformat, stirbindu-i frumusetea”), articolul reuseste sa strecoare doua imagini topless cu Marina Dina. Sansa re-obiectivarii scuza sansa esecului chirurgical.

Ce noroc, in aceasta poveste avem si personaje pozitive:

· fotografii care folosesc photoshopul: „Defectul sanilor blondei este foarte evident, dar a fost retusat de fotografii Playboy”;

· medicii chirurgi care sunt gata sa ii refaca implanturile si dau sfaturi importante: „E neplacut, dar aceste situatii se intampla, mai ales ca pacientele au uneori pretentii care nu au legatura cu realitatea. Nu am operat-o eu, dar stiu ca deformatiile astea se remediaza”.

Si acum, pe bune, ziarul Cancan nu isi da seama ca jigneste si da vina aiurea pe o femeie care sufera din cauza cerintelor de corpuri exagerate din media romaneaca (inclusiv Cancan) pentru a satisface ochiul misogin al barbatului mioritic? Sau asta e strategie de marketing (scuzam barbatii si dam vina pe femei pentru orice li se intampla = vindem mai multe ziare)? Pentru ca targetul ziarului mi se pare destul de clar: barbati heteronormativi sexisti care au nevoie de confirmarea sexismului/heteronormativitatii lor in fiecare editie.

Pe cine da vina Cancan?

O carte care suna foarte bine

In Observatorul Cultural, o cronica bunicica despre La bourgeoise respectable. Réflexion sur la construction d’une nouvelle identité féminine dans la seconde moitié du XIXe roumain, de Ionela Baluta, si pe care ma gandesc ca am s-o comand cumva. Nu intru in prea multe detalii, dar iata cateva fragmente care mie mi-au trezit clar interesul pentru aceasta carte:

Pentru a evidenţia mizele politice şi ideologice ce stau la baza identităţilor sociale, a construcţiei simbolice şi a elaborărilor normative, a luărilor de poziţie subiective, precum şi a construcţiei diferenţiate a sexelor, volumul trece dincolo de analiza descriptivă care este interesată mai degrabă de diferenţa dintre sexe.

...

A doua parte a lucrării – şi cea mai consistentă, prin interogaţiile la care aduce răspunsuri inedite pentru istoria socială a secolului al XIX-lea românesc – studiază felul în care diferitele clivaje şi principii de diferenţiere feminin/masculin sînt traduse în modele normative: modelul juridic, modelul educaţional, modelul igienist şi modelul medical. Autoarea insistă asupra codificării şi instituţionalizării ştiinţei medicale şi a cîmpului medical, datorită cărora igiena devine o ştiinţă socială şi o ştiinţă a statului, şi este astfel integrată în administraţia publică. Igiena contribuie în egală măsură la construirea ideal-tipului femeii moderne şi a „normalităţii“. Frumuseţea femeii (ce rezultă din armonia dintre corp şi spirit) este intim legată de curăţenie, de sănătate, de respectabilitate şi de maternitate. Discursul igienist ocupă, pe bună dreptate, un loc semnificativ în economia lucrării, întrucît îi permite autoarei să scoată la iveală stereotipurile şi viziunile ideologice drapate în formulări ştiinţifice aparent obiective, prin care este consacrată diferenţa „naturală“ dintre femei şi bărbaţi şi prin care sînt consolidate frontierele sociale.

Pare a fi foarte clar pozitionata politic, scrisa dintr-o perspectiva deschis feminista. Mie imi suna foarte foarte bine! :)

O carte care suna foarte bine

De ce trebuie sa reactionam la ce spune Becali

Octavian Cojocaru semneaza un articol despre rasismul lui Gigi Becali in Evenimentul zilei cu titlul: Dragomir: „La Gigi nu e rasism, e doar glumă!”. Un titlu care sintetizeaza reactia personajelor care tot apar in media si a jurnalistilor in ceea ce priveste rasismul (dar si misoginia sau homofobia). Octavian observa cum europarlamentarul foloseste sintagme gen tigani, bronzati etc. pentru a reduce valoarea celor din mediul fotbalistic. Aceasta obisnuinta nu a fost sanctionata sau "observata" de nimeni pana acum. 

Lipsa de reacţie a tuturor celor care l-ar putea sancţiona l-a făcut pe Gigi să se simtă intangibil şi să încalce legea fără să-i pese. La începutul lunii octombrie, Gigi i-a numit pe rapidişti „ţigani”, în direct la televizor. Nimeni n-a reacţionat, iar Gigi a continuat spectacolul grotesc. 

George Copos, numit de mai multe ori "tigan" de catre Becali, a incercat chiar sa-i justifice discursul:

 Gigi e Gigi! N-o să contestăm nicăieri vorbele sale. Eu am încercat să fug de el, dar a fost mai iute de picior şi n-am reuşit. Ce să-i mai reproşez? Toţi oamenii de afaceri au probleme. Abia în 2010 va veni sfârşitul lumii”.

Octavian Cojocaru considera lipsa de reactie a victimelor "ciudata". Tot George Copos declara in urma cu doua saptamani: 

 Carenţele de comportament ale lui Becali sunt bine-cunoscute, dar de data asta vom aduce la cunoştinţa Parlamentului European modul în care un membru al acestui prestigios organism înţelege să-şi exercite statutul.

Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut aceste zile o reactie demna de un sef de institutie care organizeaza comisiile de sanctionare a rasismului in fotbal:

Nu trebuie sancţionat, tată! Era o glumă a lui Gigi cu Copos! Ce şi-au mai zis şi la pauză... A fost aşa frumos... Am râs de nu mai puteam! Tot glume de-astea cu ţigani! Nu e, tată, rasism! La Gigi Becali nu există rasism, e glumă.

Roxana Truinea, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, declara presei in acest caz: 

În cazul precedent am demarat procedura de citare. După ce va fi audiat, vom lua şi o măsură. Amenda maximă pe care putem să o dăm noi este de 8.000 de lei. Orice ONG care apără drepturile romilor îl poate da în judecată şi să-i ceară daune materiale mai mari.

Ieri in Libertatea, un articol nesemnat despre Becali. De data asta sunt redate, complet necritic, cateva pareri misogine dintr-un interviu pentru revista The One: 

George Becali nu ar vota niciodată o femeie preşedinte. Acesta consideră că nu este potrivit ca o femeie să fie preşedinte.

Becali nu ar face tandem nici cu o femeie prim-ministru şi declară pentru revista The ONE că poate să accepte orice când vine vorba de o femeie, mai puţin o femeie în funcţia de preşedinte sau premier.

Intrebat cum priveste adulterul, Becali afirma ca acesta nu este atat de grav la barbati, cum este la femei: “In cazul unui barbat (nu este vorba de mine acum) se spune ca, daca are mai multe femei, este smecher. Cand femeia are mai multi barbati, este considerata o femeie usoara."

In acelasi interviu, Becali isi spune parerea si despre operatiile estetice: “Operatiile estetice sunt o contrazicere a lui Dumnezeu. Eu, daca stiu ca o femeie are silicoane sau alte operatii estetice, imi repugna. Numai cand stiu ca are silicoane, ma enervez.”

Si povestind de tineretea sa, cand existau momente in care avea si trei prietene deodata, Becali spune ca sotia sa l-a cucerit cu cumintenia si frumusetea ei.

Si cam asta e tot articolul. Desi putem vedea din aceste citate importanta violentei verbale, ceea ce lipseste este o analiza pertinenta a acestei situatii, Octavian Cojocaru reducand articolul la prezentarea diferitelor pozitii iar Libertatea parafrazeaza admirativ/romantat/nostalgic misoginia directa. Scriu despre acest caz pentru ca il consider simptomatic pentru lipsa de atitudine la declaratiile politicienilor/persoanelor publice din Romania. Am auzit de atatea ori ca nu merita sa te bagi in cocina, ca politicienii sunt toti la fel, ca nu avem ce face, ca ne pierdem timpul daca spunem ceva contra, ca Becali e de o prostie infricosatoare etc.  Dar tocmai prostia respectiva, jucata cum trebuie, este cea care ii aduce dominatia discursului si justificarea privilegiilor.  Bush este cel mai cunoscut exemplu de politician idiot care, la fel ca si Becali acum, era in functia politica un om obisnuit, la fel ca orice privitor din fata micului ecran, era "unul dintre noi". Contextul din Romania este de asa natura incat misoginia/rasismul/homofobia pe fata mobilizeaza audientele. 

Judith Halberstam explica intr-un interviu cum stupiditatea domina discursul politic, cum a juca un politician prost, care "nu intelege", lipsit de educatie, ignorant, poate insemna obtinerea de putere.

Pentru ca toate aceste articole/emisiuni pe care le ignoram in fiecare zi lucreaza foarte bine impotriva "celor care gandesc", impotriva atitudinilor antirasiste, antimisogine, antihomofobe. 

Si inca ceva: aceste "glume" par a fi generate de o vasta ignoranta dar produc o anumita forma de cunoastere alternativa, un discurs bun de aplicat in orice situatie cotidiana, o alta epistemologie foarte la indemana. Iar raspunsurile/atitudinile care ar putea sa le contracareze intarzie sa apara sau sunt foarte usor reduse la tacere.  Excuse my pessimism. 

De ce trebuie sa reactionam la ce spune Becali

starul multifunctional

Adelina Gherman semneaza in Adevarul un articol cu un titlu care mi-a atras atentia:

Fiica scriitorului american Paul Auster, “star multifuncţional”

adica 1) persoana in cauza nu are o identitate proprie, nu are nici macar un  nume, singura legatura cu ordinea simbolica a jurnalistului roman este relatia falocentrica/ierarhica cu un barbat important (un scriitor american) care indeplineste functia de proprietar (tata) al obiectului cu pricina;

       2) "star multifunctional", o repetare a statutului de obiect al persoanei in cauza. DEXul ne explica ce inseamna multifunctional (autoarea aratandu-si foarte clar intentiile prin utilizarea in mod corect a acestui cuvant): adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcțiuni, cu mai multe întrebuințări.

si subliniez: despre obiecte, referitor la intrebuintarea lor.

Ce este foarte obositor si tras la xerox in aceste articole despre vedete femei este folosirea epitetelor inaintea numelor: Adelina Gherman nu gaseste altceva mai inspirat decat "frumoasa Sophie" (ce altceva poate fi o femeie pentru un jurnalist din Romania in afara de apetisanta, sexoasa, frumoasa etc - toate adjective folosite pentru scopul articolelor: prezentarea femeilor ca obiecte, total lipsite de agentie, puse la dispozitia autoritatii masculine?). Adelina se straduie sa ii mai gaseasca si alte calitati Sophiei Auster, actrita, fotomodel si cantareata: "pare să fie la fel de ambiţioasă ca tatăl său". Multumim, ne-ai lamurit de tot! Mare este frica de falus in redactiile ziarelor din Bucuresti....

starul multifunctional

Breaking News: Herta Muller e romanca

Intelectualii si criticii romani s-au grabit sa afirme romanitatea Hertei Muller, doar dupa recunoasterea sa in Occident prin acordarea premiului Nobel:

"Acest premiu ne aparţine şi nouă, pentru că foarte multe dintre cărţile Hertei Muller, ca şi în activitatea ei publicistică şi în prezenţele foarte dese la televiziunile germane ea vorbeşte despre realităţi româneşti" (Mircea Mihăieş)

"Sper ca această victorie să îi facă pe tot mai mulţi români să se apropie de literatură, pentru că pe lumea asta există şi altceva decât fotbalul" (Alex Stefanescu)

"Mă bucură foarte mult orginile ei româneşti şi iată, mai există şi dreptate pe lumea asta. Este, fără doar şi poate, un tilu de mândrie pentru România, nu putem uita că este româncă. Evident că există o legătură cu România în opera ei" (Nicolae Manolescu)

Asta dupa ce Herta Muller a criticat de nenumarate ori situatia culturala din Romania, a fost ignorata cu gratie de elita intelectuala sau chiar a intrat in conflict cu institutii gen ICR. Paul Cernat exprima o pozitie mai moderata si mai de bun simt: "Pentru România e destul de dificil şi delicat. Nu ştiu cât de bine e să ne revendicăm victoria atât timp cât ea a avut o relaţie tensionată cu identitatea ei românească."

Sa nu uitam ce spunea Herta Muller despre apartenenta sa la cultura romana: "Nu pleacă cei mai rai, cei care sunt de vină pentru regimul totalitar rămân. Ceilalţi s-au dus în toate vânturile şi nu se mai întoarce nimeni cum a plecat. Te duci în altă ţară, trebuie să vezi cum trăieşti, să te adaptezi şi când vii înapoi nu mai aparţii de ceea ce ai părăsit. "

sau

"Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei."

Dar aceasta redescoperire a romanitatii scriitoarei are si un revers (cum era de asteptat). Mircea Mihaies ne explica: vestea este proastă pentru alţi candidaţi români (scriitori barbati recunoscuti si apreciati cu adevarat) la Nobelul pentru literatură, cum ar fi Norman Manea sau Mircea Cărtărescu cărora li s-au închis barierele pentru premiu. Iata ca romanii au si de suferit de pe urma acestui premiu, saracii...

Urmaresc stirile in continuare!

Breaking News: Herta Muller e romanca

Postfeminism fara feminism: o curiozitate

Stiam ca Libertatea nu e o sursa de incredere in privinta multor informatii mai mult sau mai putin mondene, dar asta e prea de tot: in editia de azi am gasit un articol furat (pentru ca nu e citata sursa), ciuntit si tradus penibil de prost, sub titlul “cinci mituri false [!!] despre orgasm”. Articolul original in engleza e de pe site-ul askmen.com, care se autodescrie ca un Cosmopolitan pentru barbati, ceea ce pentru mine e egal cu heterosexist si misogin. Faptul ca pe askmen.com sfaturile legate de orgasmul femeilor sunt clar scrise de barbati heterosexuali pentru alti barbati asemenea, e un detaliu care se pierde in mod inexplicabil in traducerea mirosind a google translator din Libertatea, unde informatia e prezentata in stil pseudo-stiintific si “obiectiv”. Ok, ok, nu e groundbreaking news ca in presa romaneasca se traduc jdemii de articolase furate din surse care de care mai indoielnice. Dar din cand in cand mai scapa cate o curiozitate, cum ar fi acest articol. Nu ca n-ar fi sexist, dimpotriva. Din el invatam printre altele ca femeile nu-si doresc cu adevarat un orgasm in timpul sexului; chiar daca-si doresc, in cazul in care nu-l au, e numai vina lor pentru ca probabil sufera de low self esteem (sexul insemnand aici barbat+femeie, PIV style).

De ce mi se pare o curiozitate: pentru ca nevoia de a clarifica aceste “false mituri”despre orgasmul feminin reflecta o tendinta existenta in “vest” de a incorpora fragmente din discursul feminist in discursul mainstream, dar in mod depolicizat. Luptele date la nivel simbolic in al doilea val feminist pentru afirmarea unei sexualitati feminine active, independenta de cea masculina sunt integrate intr-un discurs masculinist al carui scop e in continuare sexist, dar sub masca unei societati postfeministe. Deci, ca sa clarific: articolul original, desi heterosexist si misogin, reflecta impactul pe care feminismul l-a avut asupra contextului social in care a fost scris. Traducerea (proasta) a acestui articol in romana si publicarea lui contine aceste referinte culturale interne la adresa feminismului, fara a rezona in vreun fel cu realitatea sociala romaneasca. Aici e buba. Asa ca chiar daca sexismul general al articolului se pliaza foarte bine pe sexismul de la noi, mie personal mi se pare bizar sa gasesc o asemenea mostra de postfeminist backlash intr-un ziar romanesc.

Ma rog.

Ma gandeam, ce-ar fi totusi, daca tot furam articole de pe net pentru educarea sexuala a barbatilor romani, sa gasim ceva site-uri ceva mai bine informate, si cu o agenda mai putin sexista? Hm?

Postfeminism fara feminism: o curiozitate

Cu o randunica nu se face primavara

Dar o adiere calduta tot am simtit citind in Cotidianul un articol in care membrii organizatiei ACCEPT discuta prejudecatile si atitudinile gresite fata de homosexualitate in societatea romaneasca. Cateva din punctele extrem de importante atinse: homosexualitatea nu e o boala, e la fel de "normala"(urasc cuvantul asta!) ca si heterosexualitatea, si nu e "rezultatul" unei alegeri sau al abuzului sexual suferit in copilarie.

La nivel public e foarte important ca acestea sa fie mentionate in mod repetat pentru a de-negativiza imaginea comunitatii LGBT in Romania (o imagine pozitiva e un vis indepartat deocamdata) si a contracara discursul ortodoxist conservator homofob.

Have a gay day! :)

Cu o randunica nu se face primavara