In care ma iau de reprezentarea femeilor in televiziune

Am vazut recent un documentar despre felul in care sunt reprezentate femeile in televiziunea italiana. Desi analiza propusa de realizatoarea* filmului e modesta, riscand chiar sa ajunga pe un teren alunecos - citate biblice, permanta referinta la existenta unei feminitati “autentice” out there – agenda politica a proiectului de a reexamina si ataca modul simptomatic in care femeile sunt reprezentate in mass media in general, merita toata atentia. Mai ales ca problemele ridicate nu se limiteaza numai la televiziunea italiana - ma refer aici in mod special la televiziunea din Romania. Recunosc ca am fost uimita de asemanarea izbitoare dintre imaginile difuzate “la ei”si “la noi.” Ba chiar ma gandeam ca daca as fi inchis sonorul, ar fi putut foarte bine fi vorba despre orice show romanesc de genul Te pui cu blondele, Pariu ca stiu, sau mult-vizionata Cronica a carcotasilor. Lasand la o parte intrebarile despre genealogia acestui gen de programe in Romania si legaturile dintre presa romaneasca si cea italiana, problemele cele mai stringente se refera la modul in care reprezentarea diferentelor (de gen, de etnicitate, sexualitate etc) opereaza in televiziune. Si cand zic reprezentare anulez deja orice prezumtie ca televiziunea reflecta in mod direct realitatea. Mai mult, vreau sa subliniez rolul major pe care media o are in a construi si solidifica stereotipuri al caror scop e in cele din urma de a intari un status quo care privilegiaza si apara valorile intrupate de barbati albi heterosexuali.

Ma limitez deocamdata numai la reprezentarea stereotipica a femeilor, sau mai bine zis a “femeii”, din moment ce pluralul ar putea duce la concluzia gresita ca exista o multitudine de modalitati de reprezentare in aceste programe. Ce e vizibil chiar cu ochiul liber, fara prea multa teorie, e ca femeia, asa cum apare ea in aceste programe de “divertisment”, e intruparea unei fantezii masculine heterosexiste (si rasiste), o imagine aproape grotesca a unei feminitati pornificate, pasive, lipsita de subiectivitate. E omniprezenta in studiourile de filmare, aproape anonima (o blonda, o bruneta etc), un corp generic de femeie care se conformeaza unei estetici porno devenita mainstream: subtire, cu sani cat mai mari, par cat mai lung, machiaj mistifiant, haine si tocuri deasemenea porno chic; e de obicei hostess, dansatoare, mobilier, obiect al placerii vizuale si al dorintei masculine si de multe ori, al ridicolului, relegata in aceasta pozitie instrumentala de ultimate other din care confirma pasiv demersurile de autoglorificare ale barbatilor din aceste emisiuni.

Desi nu cred in existenta spectatorilor pasivi care absorb indiscriminat orice li se serveste la televizor, sunt sigura ca acest gen de reprezentare a femeilor extrem de reductiv si misogin are efecte negative atat pentru femei cat si pentru barbati. Avem nevoie de reprezentari alternative, subversive in care femeile au voce, subiectivitate, sunt mai mult decat fragmente de corpuri pornificate si fetisizate sub omnipotenta privire masculina (male gaze). Intrebarea e cum. Primul pas e interogarea acestui sistem de reprezentare si refuzul de a-l accepta ca dat, "natural". Trebuie subminat in mod constant prin comentarii lasate pe site-uri, bloguri, in discutii si articole. Deci, la munca! :)

*(realizatoarele? nu inteleg italiana, si site-ul nu are versiunea in limba engleza, asa ca detaliile de productie mi-au scapat)

In care ma iau de reprezentarea femeilor in televiziune

Masculinitati de campanie

Mircea Geoana a intrat din plin in campania electorala pentru Presedintie. Mai exact, a inceput cu un interviu amplu unde altundeva decat in Playboy. Probabil cititorii Playboy sunt primele persoane la care se gandeste PSDul in campanie. O excelenta ocazie pentru acest candidat sa isi exprime stereotipurile de gen.

Explicand functia de prim ministru, Mircea Geoana se foloseste de femeia ca obiect pentru a arata "seriozitatea" functiei: "Postul de prim-ministru nu este o femeie sau o masina, ca sa il doresti. Implica o mare responsabilitate si presupune anumite conditii politice." Dorinta de a poseda o femeie (pusa pe aceeasi treapta cu o masina) este frivola, lipsita de responsabilitate si de implicatii politice pentru Dl. Geoana. Dar nu este problematica in sine, comparatia functiei cu un obiect neinsemnat (femeia) este cea care il deranjeaza.

Legat de sotia sa, Mircea Geoana isi marturiseste hipermasculinitatea: “Pe Mihaela am cucerit- o la... înălţime. Mai exact, la Predeal, pe pârtia de schi de la Clăbucet. S-a petrecut în anul 1983. De-abia învăţam să schiez. Eram însă foarte hotărât să reuşesc. Am nimerit în acelaşi telescaun cu Mihaela şi... s-a întâmplat!" Ce ar mai fi un candidat la cea mai inalta functie fara reafirmarea cuceririlor macho la inaltime? Dl.Geoana reintareste argumentul: "În perioada petrecută în SUA, am văzut cât de important este rolul soţiilor pentru un diplomat, pentru o persoană publică." Pentru ca o persoana publica trebuie sa aiba o sotie (si aici nu cred ca se refera si la cupluri de lesbiene intrate in politica), heterosexismul repetat ramane in continuare o arma imbatabila in campania electorala. Totul merge mana in mana cu misoginia de familie (vezi aici ultima campanie de la fundatia doamnei Geoana).

Un ultim citat din Playboy, foarte greu de inteles de altfel, mie mi-a luat ceva timp: "Uşor-uşor, deşi suntem o societate încă misogină, vom depăşi spectrul Elenei Ceauşescu şi al altor Elene, a căror influenţă a fost nefastă.” Cred ca totusi exista o greseala in text: in loc de "desi" trebuia pus altceva ("pentru ca", "datorita faptului ca", "Doamne-ajuta!" etc.). Dar lasand la o parte glumele de sintaxa, Mircea Geoana se refera la Elena Udrea si celelate Elene, sau mai simplu, la femeile din politica, ale caror spectru trebuie depasit. Din nou, femeia politician este raul absolut, are o influenta nefasta, trebuie data la o parte, iar ce alt model o poate inlocui efectiv? Numai un politican barbat, macho in declaratii si care isi face campanie in Playboy poate oferi raspunsul.

Masculinitati de campanie

Ana Blandiana in Libertatea

Un articol foarte bun apare azi in Libertatea. Este vorba de o stire legata de Ana Blandiana, in care autoarea articolului contureaza un profil pozitiv al unei femei puternice din Romania, fara obiectivarea obisnuita sau slut shaming:

Scriitoarea Ana Blandiana a primit miercuri cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa: medalia Legiunii de Onoare. Ceremonia s-a desfăşurat la ora 18.00 la reşedinţa ambasadorului Franţei în România, Henri Paul.

Statul francez o omagiază astfel pe Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman, după numele de naştere), preşedinta Fundaţiei Academia Civică, care stă la originea Centrului Internaţional de studii asupra comunismului şi a Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet, notează Mediafax.

Ana Blandiana a scris de-a lungul vieţii 12 volume de versuri, două volume de nuvele fantastice, un roman şi şapte volume de eseuri, toate publicate în limba română începând cu anul 1964. Operele sale au fost traduse în 23 de limbi.

Scriitoarea este laureata mai multor premii literare, naţionale şi internaţionale. Ea a primit Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania în 1969, Premiul pentru poezie al Academiei Române în anul 1970, Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1982, Premiul Internaţional "Gottfried von Herder", la Viena, 1982, Premiul Naţional de Poezie, 1997, Premiul "Opera Omnia", 2001 şi Premiul Internaţional "Vilenica" în anul 2002.

Legiunea de onoare, conform originalului în franceză, Legion d'Honneur , este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în anul 1802 şi acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent.

Iata ca se poate scrie si altfel despre femei. Bravo, Sandra Sârbu !

Ana Blandiana in Libertatea

Despre masculinitatea lui Bobby

Cristina Modreanu scria ieri un articol in Gandul despre Bobby Paunescu si constructia masculinitatii neoliberale in postsocialism (sau cel putin asta am inteles eu din articol). Pentru a-si intari argumentul, Cristina realizeaza un contrast intre masculinitatea lui Bobby si a unui personaj de Arthur Miller dintr-o noua montare bucuresteana. Ceea ce ii diferentiaza pe cei doi ar

fi "că fiii americanilor de ieri aveau ceea ce se cheamă - cu un nume de cod, fiind ceva pe cale de dispariţie la noi - onoare, în timp ce fiii îmbogăţiţilor români postcomunişti sunt copia identică a taţilor lor."

Idealizarea unei masculinitati neoliberale vestice in contrast cu masculinitatea est-europeana "cu pretentii" are doua mari probleme:

1) masculinitatea romaneasca postsocialista este nesanatoasa deoarece este feminizata (are pretentii intelectuale, artistice, este prea legata de modelul patern sub forma de melancolie, tatal ramane obiect al dorintei fiului, fiul nu ajunge tatal simbolic, deci masculinitatea fiului este prejudiciata) si

2) pozitivarea masculinitatii neoliberale americane, mai exact, imaginea barbatiilor cu "onoare" (ceea ce aveam si noi odata, dar iata ca ne-am pierdut-o) produce un mit demn de urmat. De parca nu ar exista nici o legatura simbolica intre acest capitalismul romantat si ceea ce in State se numeste rape culture.

Prezentarea lui Bobby ca feminizat sau prea putin barbat pentru a se rupe de modelul patern are ca scop tocmai sustinerea unei masculinitati neoliberale conservatoare, un model cultural cat se poate de daunator pentru barbatii din Romania. Partea proasta este ca Bobby si cei ca el nu sunt defapt asa de departe de modelul respectiv.

Despre masculinitatea lui Bobby

The enemy within. Roma, the media and hate speech

Acesta e titlul unui articol excelent despre rasism si hate speech anti-roma in media romaneasca (in engleza).

The enemy within. Roma, the media and hate speech

Asa-i in tenis

Adica: daca esti femeie, marimea sanilor tai va determina scorul. Daca nu ma credeti pe mine, cititi Libertatea online. Pe site-ul lor, ascunsa intr-o categorie cu un nume aparent inocent, “alte sporturi” (o formulare zemoasa, dar pe care o las pe alta data), se afla o stire incendiara: Simona Halep a castigat turneul de tenis de la Maribor. Felicitari, zicem noi sportivei. Pentru Libertatea in schimb, esenta acestei stiri nu e succesul Simonei, ci – pregatiti-va de un soc – dimensiunea sanilor ei.

Cu sânii micşoraţi, Simona Halep a câştigat turneul de la Maribor
(…)

Sânii nu i-au mai dat bătaie de cap româncei, care s-a impus în finală, în faţa tenismenei din Ungaria, Katalin Marosi. Cap de serie numărul unu, unguroaica nu a avut nicio şansă în faţa Simonei care a învins-o cu uşurinţă în două seturi, scor 6-4, 6-2.

În luna iulie, Simona a suferit o intervenţie chirurgicală prin care şi-a micşorat bustul în scopul îmbunătăţirii performanţelor sportive. Se pare că tensimena româncă a făcut o alegere bună, de această dată noii sâni purtându-i noroc.

Remarcam cu interes formularea ambigua care sugereaza, ca acolo unde unii sportivi au succese prin multa munca, vointa, inteligenta si talent, Simona a castigat “cu sanii”. Acestia joaca un rol principal, la bine sau la rau, in succesele, atat ca si in esecurile tenismenei, fiind vinovati de a-i “da bataie de cap” in prealabil, si “purtandu-i noroc” de data aceasta. Calitatile de sportiva si de fiinta umana ale Simonei Halep sunt reduse la aceasta buclucasa pereche de sani a caror fluctuatie de volum are un impact decisiv asupra vietii ei.

Desi apare intr-un tabloid, cu asociatiile obisnuite de vulgaritate si superficialitate, acest articol e simptomatic pentru societatea romaneasca in care femeile sunt reprezentate constant in mod dezumanizant, fetisizat (femeia = o pereche de sani) si patologizat (corpul feminin in continua nevoie de modificare, tratamente, ajustari etc).

De fapt acesta e un motiv indragit si omniprezent in media: femeile care fac cariera cu sanii (sau orice alta parte a anatomiei lor delicate). Sa vedem lucrurile asa cum sunt: soiul asta de reprezentari constituie o strategie foarte eficienta de a jusitifca misoginia deja adanc implantata in mintea (prea) multor conationali si de a refuza unor femei recunoasterea profesionala (dar si umana!). Altfel, a le reprezenta ca indivizi capabili si competenti, ar fi o amenintare la adresa binelor stabilite relatii de putere de care constructia masculinitatii dominante in Romania depinde atat de mult.

Asa-i in tenis

Actorii maghiari impotriva homofobiei

Acest video a fost realizat din initiativa lor. Majoritatea sunt personaje foarte cunoscute in Ungaria, celebritati care apar la TV on a daily basis. Oare in Romania cand va exista o astfel de initiativa? Prea curand nu cred, avand in vedere ultimele reactii publice impotriva Madonnei din partea artistilor romani. Ca sa nu mai vorbim de homofobia si rasismul complet acceptabile si pe fata din mediul teatral romanesc...Dar iata ca se poate, chiar si intr-un mediul nociv ideologic cum este cel maghiar, foarte similar cu cel romanesc de altfel. Oare cine ar putea sa apara intr-un astfel de clip? Am o lista personala, dar nu pot trece mai mult de 2 persoane...sunt prea pesimist?

Actorii maghiari impotriva homofobiei

Azis - Ledena kralitsa

Azis - Ledena kralitsa

Huiduieli si urale

Madonna a fost huiduita la concert in Romania pentru ca a indraznit sa faca apel impotriva discriminarii romilor si homosexualilor. Si nu numai ca a fost huiduita de publicul de la concert (Madonna, gay icon, foarte activa politic hello???), dar presa romaneasca s-a dezlantuit impotriva ei in atacuri veninoase si extrem de defensive. Reactia spontana, viscerala a publicului impotriva mesajului transmis de ea anti-discriminare bazata pe etnie si orientare sexuala (si cred ca lista de “diferente” ar putea fi mai lunga) reflecta in mod tulburator o societate aflata intr-o stare profund PRE-corectitudine politica. Nu ca asta ar fi o stare dezirabila in care nu ar mai exista discriminare, ar fi ridicol sa sustin asa ceva. (Nu vreau sa laud political correctness, pentru ca poate fi problematic, mai ales cand e folosit ca unica strategie de combatere a discriminarii, ceea ce adesea rezulta intr-o aplicare rigida si ipocrita, cu iz de limba de lemn). Ma refer la political correctness ca la acea constiinta ca anumite lucruri nu pot fi spuse, pentru ca ele perpetueaza ura, discriminarea, marginalizarea anumitor grupuri bazate pe diferentele fata de un grup dominant; political correctness ca o intelegere comuna a faptului ca exista rasism, sexism, homofobie, si ca acestea opereaza prin o multitudine de canale, inclusiv limbajul.

Reactia publicului si a presei romanesti mie imi spune foarte ca clar ca in Romania aceasta intelegere comuna lipseste cu desavarsire. Nu numai atat, dar, sustinut de vasta majoritate a articolelor pe aceasta tema e dreptul pe care-l avem sa uram pe cine vrem in tara noastra…Simt cumva ca e inutil sa dau exemple din presa, deoarece toate sunt variatii pe aceeasi tema: 1. Madonna nu poate sa ne dea lectii morale deoarece e o “babette” (Cotidianul) din Vest lipsita de voce si talent (dupa cum declara si Luminita Anghel, so it must be true) ; 2. e pura fictiune ca romii sunt discriminati la noi, daca au probleme, e tot vina lor (sunt infractori, violenti, anti-sociali – tot romanul stie asta, duh).

Pai da, singura forma de discriminare recunoscuta ca atare in Romania e lipsirea de privilegii a cuiva care se afla deja intr-o pozitie avantajoasa. Asa poate afirma zambind un anume Sebastian Vladescu , fost ministru de finante, din sanul calduros al multiplelor privilegii de care se bucura dumnealui ca barbat alb, heterosexual, membru al elitei politice romanesti: “Nu cred că în România există un model sistematic de discriminare, cum nu cred că e vorba de o problemă reală la noi. Personal, am crescut în Chitila, la podul Constanţei, şi nici urmă de discriminare, nici la şcoală, şi nici pe stradă între noi, românii şi copiii de ţigani. Poate ei ne discriminau pe noi, că erau mai mulţi şi ne puteau bate mai uşor”.

Reactia publicului e explicata in numeroase feluri, ba ca Madonna nu are voce, ba ca era caldura + praf si berea era scumpa…dar toate aceste explicatii, unele fatis – dar aproape toate in mod implicit – rasiste, nu fac decat sa rationalizeze si, mai mult, sa (auto)felicite ura impotriva romilor (dar nu numai) existenta fara nici un process de constiinta in Romania. Sper totusi ca macar scandalul provocat sa ridice niste semne de intrebare.

P.S. Citesc acum ca in Sofia Madonna nu a repetat mesajul indraznit in Romania. Unii jurnalisti constata cu mare satisfactie ca “Romanii i-au dat o lectie Madonnei”. Bravo baieti, ramaneti cei mai tari.

Desi intr-o tara in care Azis* (artist openly gay de origine roma care canta pop-folk, un soi de manele) e superstar ma indoiesc ca reactiile ar fi la fel de negative.

* vezi postul de mai sus

Huiduieli si urale

o frumuseţe

Alexandra Dulgheru joacă tenis. Foarte bine. Motiv de mândrie naţională pentru jurnaliştii români. Dar uneori şi laudele au o întorsătură ciudată când vine vorba de femei care fac performanţă. Într-un editorial din Prosport, într-un mod atipic, fără a bălăcări şi înjura, Cristian Tudor Popescu vrea să scrie de bine despre Alexandra.

Dar până la urmă aceste laude conturează o imagine puţin onorantă pentru o femeie extraordinară. Chiar din titlul articolului "O frumuseţe!", putem observa legătura performanţă - feminitate devenită obiect de admirat şi posedat. Pentru că Alexandra Dulgheru nu poate avea subiectivitate, este doar o faţă frumoasă, "ceva dincolo de lovituri, de condiţia fizică sau chiar de trăsăturile chipului". CTP continuă exerciţiul de admiraţie: "Alexandra Dulgheru e o fată cu o faţă extraordinară, cum n-am mai văzut de mult."

Insistând pe trăsăturile fizice ale Alexandrei, CTP face o comparaţie cu un mare bărbat de tenis, pentru că numai aşa putem înţelege valoarea masculinizată a unui sportiv: "Faţa Alexandrei Dulgheru mi-a amintit de marele brazilian Gustavo Kuerten în vârful gloriei sale la Roland Garros. O frumuseţe."

Succesul Alexandrei are şi alte explicaţii: "Cu siguranţă, a ajutat-o şi antrenorul ei, Daniel Dobre, fostul meu partener de dublu pe terenurile din Dămăroaia acum mai bine de 20 de ani, astăzi un specialist de marcă şi neobişnuit de serios pentru România.Deci, tenisul feminin românesc merge." Noroc de bărbaţi serioşi care se ocupă de aceste tinere frumoase.

CTP se foloseşte de acest caz pentru a analiza diferenţele de gen din tenis şi pentru a explica de ce băieţii nu sunt la acelaşi nivel cu fetele. Pentru jurnalist lucrurile sunt clare: "băieţii care vin la tenis în ziua de azi au în primul rând în cap să aibă bani, să se distreze, să umble prin cluburi, să facă sex cu pisi transportate cu maşini de fiţe. Nu ţin nicidecum să taie capetele monstrului, pentru că tenisul e un monstru cu multe capete, pe care trebuie să i le tai unul câte unul, muncind din greu. Fetele, în schimb, sunt mai disciplinate, mai conştiincioase, pot fi ţinute mai uşor în frâu de părinţi şi de antrenori." Cu alte cuvinte, fetele fac ce le spun parinţii sau antrenorii bărbaţi, sunt fete cuminţi şi aşa au rezultate strălucite. Pentru că, nu-i aşa, antrenorul le ţine mai uşor în frâu.

Suprapunerea de frumuseţe feminină şi ascultarea falusului: reţeta către succes în interpetarea masculinistă a lui Cristian Tudor Popescu. Totul într-un context civilizator, pentru că pe lângă toate aceste calităţi, "Alexandra vorbeşte o engleză cât se poate de civilizată, o puteţi asculta pe net".

o frumuseţe